Decembrie 2020 – ministrul Virgil Popescu anunță că “România va avea libertatea să aleagă cum va atinge ţintele de mediu până în 2030”
Noiembrie 2021, coaliția PNL-PSD-UDMR depune la Parlament programul de guvernare al coaliției. La capitolul biodiversitate şi arii protejate politicienii anunță că va fi conceput un program special, în acord cu politicile europene. Programul va avea ca prim obiectiv asumarea ţintelor UE prin strategia europeană (30% arii protejate şi 10% strict protejate până în 2030).
Ianuarie 2022 – Administrația Prezidențială anunță că România este dornică să influențeze din ce în ce mai mult politicile publice europene și internaționale din domeniul combaterii schimbărilor climatice. Se înființează un grup de lucru pe tema „Combaterea schimbărilor climatice: o abordare integrată”
Iunie 2023 – Administrația Prezidențială publică raportul Limitarea schimbărilor climatice și a impactului lor: o abordare integrată pentru România. Printre altele insistă asupra țintelor asumate de UE – 30% arii protejate şi 10% strict protejate până în 2030.
Septembrie 2023 – Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor susține că “nu are o strategie specifică, la nivel național, privind implementarea țintelor stabilite prin Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030”, dar insistă că țintele stabilite nivelul UE sunt obligatorii pentru țara noastră.
Rapoarte, studii, hârtii, analize, grafice, declarații politice. În documente cel puțin, mediul, biodiversitatea și conservarea sunt într-o stare mai mult decât bună. Politicienii se laudă că se depun eforturi, că se construiesc strategii privind protecția mediului. Lumea muncește.
Dar, paradoxal, Comisia Europeană insistă să bată la ușa țării noastre cu noi proceduri de infringement. Motivul? România nu vrea, nu poate, sau nu reușește să îndeplinească promisiunile în calitate de membru al Uniunii Europene.
Ultima țintă asumată prin strategia europeană – până în 2030, 30% din suprafața României trebuie să fie inclusă în arii protejate și 10 % strict protejate. Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) a explicat că nu are o strategie specifică la nivel național pentru atinerea acestor ținte. Are însă banii necesari pentru realizarea de studii care se ajute la îndeplinirea lor.
MMAP anunță că identificarea suprafețelor incluse în procentul de 30% va fi făcută cu bani de Fondul de Mediu. O achiziție publică a fost făcută deja, dar ministerul a susținut că nu s-a prezentat niciun ofertant. Cât privește atingerea țintei de 10 % zone strict protejate, ministerul a folosit bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și anul acesta în august a semnat un contract în valoarea de 4 milioane de euro. Termenul de implementare este sfârșitul anului 2025.
Așadar, până în 2025 rezultatele acestor studii ar trebui să ajute România să atingă țintele asumate pentru 2030. Dar, cum a gestionat România până acum subiectul ariilor naturale protejate – habitate și specii? Cum a implementat programele asumate? Cum a trasat rețeaua de arii naturale pe care o administrează în prezent? Cum a monitorizat ariile și cum a respectat angajamentele de mediu din interiorul granițelor acestor arii?
Așa cum sugerează și titlul – urmează o poveste lungă și neromanțată a unui paradox. În spiritul românesc, pe hârtie țara noastră raportează realizări și depășiri ale țintelor. În teren însă lucrurile se dovedesc a fi mult mai complicate. Iar istoria ne arată că au existat momente în care statul a pus piedici unor proiecte ambițioase de protejare sau creare a unor arii protejate și a determinat distrugerea ariilor pe care s-a angajat să la protejeze.
PIN MATRA, SAU CUM SĂ BOICOTEZI UN PROIECT
Majoritatea silvicultorilor intervievați pentru acest material, și care au dorit să-și păstreze anonimatul, au susținut că înainte de 1990 a existat un paradox. Aspectele legate de arii protejate, de conservarea biodiversității erau subiecte tabu. Majoritatea din sectorul forestier era focusată pe producția de lemn, dar în același timp pădurea a fost mult mai bine gestionată din perspectiva protecției.
“Chiar dacă declarativ nu se discutau pe față principiile conservării biodiversității, pădurea s-a gospodărit și a fost gestionată destul de profesionist. S-a menținut acel echilibru între importanța factorului de mediu, economic și social. Mai exact în perioada dinainte de 1990 principiile de biodiversitate și protecție au fost mai active, deși nu exista o legislație, în timp ce după 1990 când a început să se discute despre protecție s-a întâmplat exact opusul”, a explicat un inginer silvic.
Cu o moștenire de invidiat, pădurile din România au devenit o atracție pentru cercetătorii din străinătate. Specialiști din Austria, Elveția, Germania au vizitat pădurile naturale din Banat și au rămas impresionați de ceea ce au găsit în țara noastră. Drept urmare majoritatea vizitatorilor au făcut o promovare extraordinară a biodiversității peste granițe.
Nu după mult timp, Societatea Regală Olandeză pentru Conservarea Naturii s-a arătat interesată de deschiderea unui dialog și de identificarea în teren a pădurilor virgine, adevărate sanctuare ale naturii, pentru a le proteja. Cercetătorii erau conștienți că lanțul Carpatic era cel mai mare rezervor de păduri virigine, spre deosebire de Balcani, Dinarici.
Interesul pentru protecția pădurilor virgine a venit într-o perioadă în care fostele țări din Europa de Est resimțeau presiunea tot mai mare a companiilor străine care doreau să investească și să cumpere resursă la un preț cât mai mic și cu niște constrângeri de mediu și mai reduse. Această presiune s-a suprapus peste legile funciare și retrocedările haotice care au îngenunchiat sistemul de management al pădurilor.
Așadar Societatea Regală Olandeză pentru Salvarea Pădurilor propune un proiect pentru inventarierea pădurilor virgine în România și contactează o serie de ONG-uri și instituții din România. Într-un final a stabilit un canal de comunicare cu Institutul de Cercetări Silvice Marin Drăcea. Pe traseu se implică și Ministerul mediului, cel al Agriculturii și Pădurii, dar și Romsilva. La începutul anilor 2002 se alocă finanțarea și se formează echipele care au fost repartizate pe zone, acolo unde exista potențial pentru identificare de păduri virgine.
Criteriile care au stat la baza vizitelor în teren au identificat un potențial de 300.000 de hectare de pădure, majoritatea în zona montană. Suprafață care a fost analizată în teren. După doi ani și jumătate de muncă echipele și-au terminat treaba, a fost întocmit un raport și s-a venit cu propunerea de punere sub protecție.
Și din acest moment statul român, printr-o serie de oficiali de rang înalt din diferite ministere, a început să pună piedici, uneori printr-o atitudine securistă. Cel puțin asta susține Iovu Biriș, inginer silvic și expert în habitate forestiere, care a coordonat echipa INCDS în proiectul Pin Matra.
“În septembrie 2004 secretarul de stat de la păduri m-a chemat să prezint la minister rezultatele studiului. Și pentru prima data am citit pe fața lui o îngrijorare cu privire la acest studiu. Imediat am fost lovit de o serie de întrebări despre identitatea finanțatorului, despre ce interese externe există, tot felul de suspiciuni” a povestit Iovu Biriș.
“Ce vreți să faceți cu aceste păduri pe care le-ați identificat?” a fost una dintre întrebări. Răspunsul, spune Iovu Biriș, a blocat comisia. “Le-am spus că trebuie puse sub protectie. Cuvântul protecție a produs un cutremur”.
Specialiștii consideră că studiul Pin Matra putea fi folosit pentru a facilita intrarea României în Uniunea Europeană cel puțin pe linia de protecție a unor habitate forestiere, cu o parte dintre ele incluse în Rețeaua Natura 2000. De altfel unele dintre pădurile aflate acum sub protecție au fost descoperite prin vizitele în teren din timpul studiului Pin Matra. Pădurile de pe Valea Strâmbu din Munții Țibleșului, de la Strâmbu Băiuț, este un exemplu dat de Iovu Biriș.
Expertul silvic își aduce aminte că secretarul de stat din vremea respectivă, al cărui nume nu a dorit să-l facă public în timpul interviului, a avut o reacție agresivă la auzul rezultatelor și al propunerilor de punere sub protecție. “Mi-a zis <<Nu veniți cu prostii din astea. Prioritatea noastră zero este finalizarea procesului de retrocedare a pădurilor și cea de accesibilizare a fondului forestier, de punere în valoare a fondului forestier, nu de protejare>>”.
Imediat după prezentarea rezultatelor studiului Pin Matra și al propunerilor pentru a urma niște pași care să ducă la protecția pădurilor virgine, a început dinamitarea studiului. Iovu Biriș a fost chemat la minister unde i s-a solicitat să dea o nota explicativă, pentru că “rezultatele erau periculoase”. Inginerul silvic a povestit că s-a simțit ca la securitate, fiind întrebat ce interese are și dacă nu cumva reprezintă interesele străinilor care au finanțat studiul.
După acest episod au fost puse sub semnul întrebării hărțile și rezultatele studiului. Acuzațiile au pornit de la faptul că nu sunt fundamentate, că nu prezintă date reale și au culminat cu acuzația că totul este o invenție. După rezultate sub tirul acuzațiilor au urmat oamenii.
Iovu Biriș susține că statul român, prin acțiunile și semnătura unor oficiali, a început o cursa contra cronometru pentru distrugerea poligoanelor identificate în teren. O vânătoare cu drujba.
“A fost o cursă contra cronometru, care era o cursă protecție versus, exploatare. S-a căutat compromiterea și a început exploatarea din diverse locuri din amonte sau astfel încât să nu mai rămână suprafețe, poligoanele compacte, ci să fie un fel de șvaițer cu un gol ici colo”
Combinat cu legile funciare și legea 247 din 2005 (care a bulversat sectorul și a crescut presiunea pe păduri) multe dintre pădurile identificate în studiul Pin Matra au fost decimate și ulterior au ajuns subiecte de investigații în dosarele penale ale procurorilor. Un singur exemplu este Dosarul Cheresteaua unde peste 1.400 de hectare au fost afectate de tăieri agresive. O treime din aceasta suprafață a fost efectiv rasă de pe fața pământului.
Loading...
Reload document 
Open in new tab
Pădurile virgine identificate de echipa Pin Matra în Munții Făgăraș au fost cele care au care au suferit cel mai mult de pe urma tăierilor legale, dar mai ales ilegale. Iovu Biriș își aduce aminte că după câțiva ani a găsit un jaf în locul unde identificase suprafețe întinse de păduri neatinse. “Este vorba despre bazinul râului Argeș, pe Voila, adiacent pe Vâlsanului, în zona pârâului Zorile, unde am inventariat și unde am fost chiar eu însumi pe durata proiectului din Matra. A fost distrus un întreg ecosistem unele din neprofesionalism, unele dintr-o lăcomie sau o goană după acumularea de profit”.
Dar, atitudinea statului român față de ceea ce înseamnă protecție și conservare s-a oglindit și după subminarea rezultatelor studiului Pin Matra, studiu despre care administrația centrala a susținut că nu mai există, sau că dosarele cu analizele și studiile din teren au dispărut.
Iovu Biriș susține că începând cu 2018, când Guvernul și-a asumat hotărârea privind compensarea pierderilor de venit pentru proprietarii de pădure (HG 1 din 29 ianuarie 2018) statul a fost refractar la început în a accepta solicitărilor unor proprietari de a-și include proprietățile în Catalogul Pădurilor Virgine pentru a fi protejate.
“Au mers la minister cu aceste studii și au zis Nu se mai poate. E o pădure de producție, nu se mai poate. Deci iată cum un mecanism financiar, care stimulează protecția, este obstrucționat tocmai de cei care ar trebui să-l implementeze. Astfel de studii s-au făcut, sunt obști din zona Brezoiului, din zona Lotrului, din zona Voineasa, din diverse zone ale țării.”
„PROBLEMA” CU PĂDURILE VIRGINE
După lungi discuții, dezbateri cu ONG-urile, dar și în urma presiunii venite din partea societății civile, statul român publică în 2012 primul act normativ prin care se stabilesc criteriile și indicatorii pentru identificarea pădurilor virgine și cvasivirgine. Criterii care sunt armonizate cu rezultatele studiului Pin Matra. Este vorba despre Ordinul de Ministru 3397 din anul 2012.
Cu alte cuvinte, după 10 ani de la începuturile studiului Pin Matra, autoritatea centrală reușește să propună și o legislație. O legislație care vine însă fără o procedură clară. În 2016 apare Catalogul Pădurilor Virgine și abia în anul 2020 este creionat un ghid, efectul unui proces birocratic greoi din partea autorității centrale, care a blocat fără nicio explicație multe studii prin care se solicita protecția anumitor suprafețe de teren.
În felul acesta România a reușit performanța să includă în Catalogul Pădurilor Virgine și Cvasivirgine doar 72.000 de hectare. În 23 de ani statul român a acceptat nolens volens să pună sub protecție o treime din suprafața avansată de studiu Pin Matra, realizat la începutul anilor 2000.
Procesul de punere sub protecție a pădurilor virgine a fost și este unul birocratic și greoi. Cel puțin asta este de părere un specialist care a participat la identificarea și cartarea unor suprafețe de păduri în țara noastră. Pentru a nu periclita munca echipei și proiectele viitoare, specialistul a dorit să-și păstreze anonimatul. Acesta a criticat atitudinea autorității de stat creionând în tușe groase aceeași rigiditate descrisă de expertul în habitate forestiere, Iovu Biriș.
“La nivel european există doi termeni folosiți acum – termenul de pădure primară, care e similar cu virgin, și termenul de pădure old growth, care ar fi într-un fel asimilat pădurilor seculare. Dar numai una din variantele acestea este considerată importantă în țara noastră. România ia în considerație doar pădurile virgine și a inventat într-un fel propriile ei definiții pentru a putea impune restricții cât mai mari. Din punctul meu de vedere a restrâns mult suprafețele care au putut fi introduse, pentru că cine a lucrat la criteriile de identificare a avut grijă ca ele să fie mult mai restrictive decât oriunde altundeva în Europa”, a explicat specialistul.
Exempli gratia – dacă sunt mai mult de cinci arbori pe hectar tăiați într- un colț de pădure, trebuie să fie descalificată toată parcela.
“Dacă, de exemplu, este un drum de TAF sau un drum minor forestier la baza unei parcele, nici măcar în parcelă, prin faptul că există acel drum e deja considerată o parcelă care nu mai e sută la sută naturală și, de asemenea, e descalificată”.
Munca în teren a celor care au cartat pădurile virgine a venit de cele mai multe ori în conflict cu interesul pentru exploatare forestieră. Criteriile de includere a unor suprafețe în catalog spun că pădurile trebuie să depășească o anumită vârstă. Cu actele în față specialistul din teren a constatat că de multe ori în amenajamentele silvice nu este trecută vârsta reală a arborilor, tocmai pentru a nu trece de filtrul legislației.
“Din experiența proprie, cel puțin 30 40% din pădurile pe care le-am cartat în România nu corespundeau din punctul de vedere al vârstei din amenajament. Vârstele au fost puse din pix, tocmai în ideea că dacă cineva ar fi interesat să construiască drumuri acolo, e mai bine să fie păduri de 120 de ani 130 de ani, decât de 180 sau 200. Și atunci, din punct de vedere economic, ele au fost ținute artificial pe hârtie, mereu tinere, mereu în jur de 100-120 de ani.”
Dar, diferențele dintre cifrele și vârstele din documente și realitatea din teren avea să șocheze și mai mult pe cei care au mers în teren la cartări. Un exemplu sunt Munții Făgăraș.
“Erau păduri care aveau elemente de 200 – 250 de ani și în amenajament media de vârstă era 100. Dar au fost unele păduri în care s-au găsit arbori de 400-500 de ani, ceea ce nu se mai găsește în alte părți din Europa”.
Munții Făgăraș sunt un paradox, crede specialistul care a explicat că de cele mai multe ori salvarea unor habitate forestiere a stat în pixul unui șef de ocol. Așa s-a întâmplat că în timp ce în Făgărașul de Nord, mulți șefi de ocol au colaborat cu cei care au făcut studiile și au declarat pădurile bătrâne, în Făgărașul de Sud, unde erau și multe păduri private, din cauza anumitor interese financiare, nu a fost declarat aproape nimic.
În ciuda tuturor piedicilor și a birocrației multe studii au fost realizate în teren și zeci dosare au fost completate cu date și cifre așa cum a solicitat ghidul. Dar, uneori nici asta nu a fost de ajuns în fața birocrației și a rigidității unor oficiali din instituțiile statului care au avut propria interpretare a ghidului. De cele mai multe ori interpretarea a fost înspre a nu soluționa favorabil solicitările de includere în Catalog. Specialistul a criticat strategia Comisiei Tehnice de Avizare Silvică din MMAP, acolo unde sunt dezbătute dosarele privind introducerea unor păduri în catalog.
Acesta susține că dacă în teren echipele au beneficiat de sprijinul ROMSILVA, al pădurarilor, al șefilor de ocol, al proprietarilor privați, ai celor de la Garda Forestieră, care au susținut prin semnătura că anumite păduri întrunesc criteriile legale pentru a fi declarate virgine, la minister intervenea un soi de opoziție, de multe ori fără fundamente. În unele ședințe inclusiv silvicultorii de profesie care făceau parte din echipele de studiu din teren erau atacați de cei din comisii, iar criticile în loc să rămână la nivel profesional treceau la nivel personal. Afectând în acest fel problema de fond – și anume cartarea și protejarea unor zona bogate în biodiversitate.
“Interesul economic era mult mai mare față de interesul de conservare, iar oamenii ăia făceau abstracției uneori de studiile cu care veneam noi. Același lucru îl pot spune și despre despre catalog, la modul cum a fost aplicat în România cu restricțiile severe care au fost introduse pentru a descalifica cât mai multe parcele. Concluzia mea la final e că un instrument care inițial a fost promovat ca fiind un fel de instrument de salvare a fost mai mult folosit pentru descalificarea mai multor păduri și pentru distrugerea lor. Pentru că dacă instrumentul tău de salvare descalifică sute de mii de hectare ca să salveze câteva zeci de mii, atunci instrumentul ăla e folosit greșit”, a concluzionat specialistul în cartarea pădurilor virgine.
PROBLEMA COMPENSAȚIILOR
Nu doar că instrumentul a descalificat din punct de vedere tehnic încadrarea unor păduri în catalog, dar legislația a subminat și din punct de vedere financiar orice inițiativă din partea comunităților locale de a fi interesate să includă voluntar anumite suprafețe. Motivul? Autoritatea publică nu beneficiază de compensații pentru pădurile aflate sub protecție.
“Dacă ne uităm acum în catalog, probabil 80% sau mai mult sunt păduri de stat. Din punctul ăsta de vedere pot spune că la cât de inflexibilă a fost Romsilva în trecut, de data aceasta, cel puțin pentru catalogul pădurilor virgine, Regia de Stat a făcut un efort și a introdus suprafețe semnificative. Dar la primării nu au niciun interes să participe la catalog, pentru că nu există nicio compensație. Un proprietar de pădure privată primește ceva de genul, 100-150 de euro pe an pe hectar, dar o primărie nu primește nimic și pierde din valoarea lemnului pe care ar putea să-l exploateze pentru lemn de foc”, a explicat specialistul.
În realitate nici pentru persoanele private obținerea compensațiilor nu a fost un drum lipsit de piedici, indiferent de forma de protecție a pădurii respective. În aceste condiții s-au creat condițiile prielnice pentru instalarea unui conflict între două mari tabere – cei care vor să protejeze și cei care vor să exploateze. La mijloc au rămas proprietarii de pădure, care s-au văzut prinși în acest joc ale cărui reguli au fost croite prost de la bun. Cel puțin asta este de părere Laura Bouriaud, profesor în cadrul Universității de Silvicultură Suceava.
“Aparatul birocratic din minister, sau aparatul care ar trebui să ne împingă către politici forestiere sau de mediu eficient, este un aparat închistat în cărări deja bătute. Nu dorește nimeni să schimbe nimic, pentru că asta ar însemna să schimbe modul de gândire, să elaboreze soluții noi, să facă ordine și așa mai departe. Nimeni nu dorește asta. De ce atâta grabă?”, a explicat Bouriaud.
Profesorul universitar crede că statul român este responsabil de lipsa unei strategii coerente. Ori lipsa strategiei, a banilor, a consultării transparente, în paralel cu impunerea unor restricții, toate acestea au determinat dinamitarea unor politici la nivel de protecție și conservare. Și peste toate s-a adăugat mecanismul haotic al statului român privind aplicarea legilor funciare. Un mecanism haotic care a funcționat perfect în cazul “gulerelor albe” care au mirosit potențialul afacerilor cu drepturi litigioase.
Raportul Curții de Conturi privind “Situația patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990-2012” a surprins în câteva paragrafe cum au suferit biodiversitatea și mediul în general din cauza legilor de retrocedare confuze, lipsite de viziune și elaborate în trepte.
“Avalanșa solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate nu a ținut seama de obligația de a proteja mediul, de a conserva biodiversitatea, de a preveni încălzirea globală etc. şi nici de satisfacţia reparării unor abuzuri săvârșite înainte de 1990. Mobilul a fost câştigul imediat prin dobândirea drepturilor litigioase asupra terenurilor forestiere și valorificarea acestora.
Managementul pădurilor a fost din ce în ce mai dezechilibrat, interesele economice și politice primând adeseori în fața unui management rațional, care să ia în considerație și interesele legate de conservarea biodiversității”, raport Curtea de Conturi
Așadar, principalele victime ale legislației implementate de un stat lipsit de viziune au fost proprietarii și biodiversitatea. După un șir lung de legi funciare aplicate haotic și fără niște norme clare, care să prevadă problemele pe termen mediu și lung, proprietarii sau moștenitorii acestora s-au trezit că au numai obligații și aproape niciun beneficiu în cazul în care proprietățile lor, sau parte din proprietăți, se aflau incluse în zone protejate.
“Proprietarii de păduri au început să capete o viziune negativă, o părere foarte proastă despre ceea ce înseamnă investițiile de mediu. Au primit pădurile dar nu au primit compensații, după care s-a creat cadrul legal dar timp de mai mulți ani nu s-a plătit nicio sumă de bani, deși statul datora aceste plăți. Proprietarul de păduri, chiar și cel care a avut sau căruia i s-au restituit păduri încadrate în T1, nu a primit nici o compensație pentru faptul că i s-a interzis să beneficieze de proprietatea lui până prin 2016” este de părere Laura Bouriaud.
Este exact situația în care s-a aflat Alexandru Mihăilescu, care s-a luptat în instanță timp de aproape 10 ani ca să câștige compensațiile pe care statul trebuia să i le acorde pentru suprafețele de pădure unde nu aveau voie să exploateze, parcelele fiind introduse în categoria funcțională T1 și T2, adică zone de protecție strictă.
Pădurea, localizată la limita dintre județele Argeș și Dâmbovița, a fost moștenirea părinților. Puțin peste 1000 de hectare de pădure din care o suprafață considerabilă, prin amenajament, era inclusă sub protecție. Cu alte cuvinte niciun arbore nu putea fi doborât de lama drujbei. Imediat după ce pădurea a intrat în proprietatea familiei, după mai multe demersuri administrative și în instanță, a început războiul de uzură cu autoritatea de stat pentru a obține compensațiile. Și nu de puține ori Alexandru și familia sa erau priviți ca solicitând ajutor financiar.
“Aceste drepturi eu nu le percep ca fiind ajutoare de stat, ci obligații de plata. Ajutorul de stat este oferit în cazurile sociale sau dezavantajate în raport cu celelalte cazuri. În cazul nostru este o interdicție impusă pentru care se plătesc despăgubiri”, a explicat Alexandru.
Timp de aproape 13 ani Alexandru s-a judecat cu statul pentru a obține compensațiile legale. 13 ani în care pentru neplata banilor au fost invocate ordine de ministru, lipsa unor proceduri la nivel național sau la nivel de UE, lipsa unor delimitări clare în teren privind suprafețele pentru care se cer compensațiile, neclaritatea unor decizii și hotărâri la nivel național. A avut parte de două procese lungi și costisitoare pentru a câștiga în instanță banii pe care familia sa era îndrituită să-i primească de la statul român. Iar anul acesta, în luna iunie, judecătorii au admis plata compensațiilor pentru anii în care statul nu s-a achitat de obligațiile legale.
Chiar și după procesele din instanță și birocrația autorității de stat, Mihai spune că a înțeles importanța conservării și a biodiversității.
Spune că încă din perioada studiului Pin Matra anumite poligoane s-au suprapus peste o parte din pădurea familiei și că ulterior punerii în posesie parcelele respective au fost incluse în Catalogul Pădurilor Virgine.
“Comunitatea, acolo unde se află terenul, trebuie să beneficieze de suprafața respectivă de pădure, să poată accesa informatiile din amenajamentul pădurii respective. De ce nu? Beneficiile financiare aparțin proprietarului, administratorului, dar ce oferă suplimentar suprafața de pădure aparține unei comunități, mai mici sau mai mari, iar aceasta ar fi normal sa aibă dreptul să se asigure că poate beneficia. Așa ar trebui gestionat orice bun de patrimoniu”, a explicat Alexandru.
Mihai este printre puținii proprietari de păduri care au înțeles importanța mediului, chiar și după un proces lung și anevoios de obținere a drepurilor prin instanțe. Mulți alți proprietari au dezvoltat o reacție negativă vizavi de conservare și arii protejate.
Bâlbele și sincopele autorității centrale nu s-au limitat doar la gestionarea restricțiilor pădurilor incluse în categoriile T1 sau T2, dar și la Siturile Natura 2000, limitele acestor zone, explicitarea și transpunerea în lege a restricțiilor. Toate acestea au fost greșit trasate de la bun început, crede profesorul Bouriaud.
“Responsabilitatea proastei implementări, a proastei desemnări a ariilor naturale protejate, revine Ministerului, Guvernului. E o responsabilitate pe care nu și-a asumat-o niciodată, în primul rând pentru că nu a delimitat pe teren.
În al doilea rând, pentru că nu a existat o consultare cu specialiștii, biologii și nici cu proprietarii care erau direct vizați. Și în al treilea rând, și aș zice eu că este cel mai important lucru, au confundat, sau au pus egal, între noțiunea de arie naturală protejată sau Natura 2000 și protecție strictă”, a explicat profesorul universitar.
Am solicitat Ministerul Agriculturii să-mi precizeze dacă și când a primit de la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor cartarea habitatelor pentru aplicarea plăților compensatorii Natura 2000. Răspunsul celor de la Agricultură a scos în evidență probleme sistemice despre care au vorbit atât Iovu Biriș, cât și Laura Bouriaud.
Din email-ul oficial reiese că multe dintre planuri au fost avizate “sub rezerva revizuirii documentelor sau sub rezerva preluării observațiilor”,că “restricțiile impuse în planurile de management nu sunt standardizate”, că “în unele cazuri nivelul de ambiguitate al formulării restricției este ridicat” și că “nu a existat o gândire unitară la elaborarea planurilor de management și nici în definirea restricțiilor din acestea”.
Loading...
Am cerut unui specialist în legislația privind ariile naturale protejate să interpreteze informațiile oferite în răspunsul oficial primit de la minister. Reacția sursei a fost rapidă. “Cei de la Agricultură au încercat să spună în cel mai frumos mod posibil cât de proaste sunt planurile de management făcute de cei de la Mediu”.
CUM SĂ DINAMITEZI O REȚEA DE ARII NATURALE PROTEJATE
Trasarea limitelor siturilor Natura 2000 era o condiție de adoptare a acquis-ului comunitar . România trebuia să facă desemnarea. Țara noastră însă a uitat (sic!) să includă în bugetul din anul 2006 fondurile necesare pentru studiile de desemnare. Pe repede înainte Guvernul a făcut o rectificare bugetară la sfârșit de an și a obținut niște bani care inițial erau destinați unui elicopter SMURD, dar care nu mai putea fi achiziționat.
Sumele au fost direcționate astfel către Ministerul Mediului pentru a face fundamentarea siturilor ce urmau să facă parte din Rețeaua Natura 2000. Aproximativ 800.000 de euro pentru toată țara. Bugetul alocat a fost un șoc pentru echipa care se ocupa de capitolul biodiversitate în perioada de preaderare.
“Eu am plecat din minister în 2006 din cauza asta, pentru că am văzut că nu am buget pentru așa ceva. Biodiversitatea a fost primul capitol din procesul de negociere care ieșise de la monitorizare pentru ca lucrurile mergeau foarte bine, iar eu m-am trezit la începutul lui 2006 cu buget 0 pentru cea mai importantă obligație asumată și atunci am preferat să plec.
Din punctul meu de vedere nu putea continua un dialog onest cu Comisia Europeană când eu știam clar că nu am niciun fel de resursă pentru așa ceva”, a explicat Atena Groza, specialist în conservarea biodiversității cu peste 20 de ani de experiență și fost guvernator al Deltei Dunării.
Așadar, autoritatea centrală a început să cârpească niște studii pentru desemnarea Siturilor Natura 2000. Și, în timp ce state precum Polonia sau Cehia au muncit ani la rând pentru a obține datele necesare acestor studii, România și-a făcut treaba în doar șase luni. Cu un buget insuficient, într-un interval foarte scurt, sub presiunea aderării, autoritatea centrală de stat a inclus în analize informații din baze de date care nu mai erau actualizate. Atena Groza susține că în unele cazuri s-au folosit inclusiv informații colectate în anii ‘80 chiar ‘70.
“Pentru că Guvernul nu a avut niciodată bani disponibili pentru conservarea naturii. Conservarea Naturii a fost tot timpul o neprioritate pentru niciunul dintre guverne nici acum și nici atunci. Nimeni nu a vrut să dea bani pentru acest domeniu”
Și atunci când au apărut banii, aceștia au fost șifonați, susține Groza. După ce a avut loc desemnarea siturilor, România s-a angajat să vină cu niște planuri de management și măsuri de conservare pentru siturile desemnate în Rețeaua Natura 2000. Aproape 500 de milioane de euro au fost cheltuite prin mai multe programe finanțate din bani publici și fonduri europene în două exerciții financiare. România este printre puținele state membre care din fondurile de coeziune a alocat bani pentru domeniul conservare a naturii, motivând că are o suprafață mare, că nu a avut bugete anterioare, că rețeaua nu e chiar bine făcută. Atena Groza susșine că nici de această dată autoritatea centrală nu a fost capabilă să îndeplinească angajamentele – planurile de management nu au venit cu măsurile de conservare.
“A fost același heirupism ca la început, cu diferența că în 2006 vorbim de 800 de mii de euro, iar după vorbim de 500 de milioane de euro. Nu știu cum a aprobat ministerul mediului planurile de management fără măsuri de conservare. Banii au venit de la Fonduri Europene. Acolo sunt funcționari care verifică partea de conformitate tehnică. MMAP trebuia să se uite să vadă dacă are măsuri sau nu, sunt corecte sau nu. Dacă ministerul mediului nu a sesizat, cei de la fonduri europene nu sunt în măsură să spună dacă e bine sau nu”, a explicat Atena Groza întregul proces de aprobare.
Fostul guvernator susține că în primul exercițiu financiar unele firme câștigau licitațiile pentru studii cu 20%-25% din bugetul inițial. Un buget insuficient pentru a face niște studii bazate pe date colectate din teren. În realitate multe dosare au fost completate doar cu hârtii și muncă din birou, spune Groza. A fost tăiat cât mai mult din cheltuieli pentru o maximizare a profiturilor.
Dar, nu doar că planurile au fost incomplete, dar ele aveau o valabilitate de cinci ani. Surse din ministerul mediului au explicat că unele planuri au intrat în evaluare când deja expiraseră și că măsurile propuse erau pentru starea habitatului cu cinci ani în urmă, nu erau pentru starea din momentul analizei.
“Erau planuri venite în minister de ani de zile. Deci nu era că a venit peste MMAP o avalanșă de planuri de management și nu au făcut față. Nu! Au stat pe ele. Nu trebuia să se ajungă în situația asta. Nu se poate ca ani de zile să ții un plan de management să nu-l deschizi”, au spus surse din minister care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Atena Groza a confirmat informațiile surselor din Minister privind evaluarea planurilor. Ea a făcut parte din echipa de experți contractați de minister pentru a analiza dosarele și susține că multe dintre planurile pe care le-a evaluat abia aveau nota de trecere.
“Între cele pe care le-am avut eu la evaluare pot spune că am solicitat modificări în proporție de peste 70%, ca să le scot la un nota 7 sau 8. Pentru că nu aveau măsuri active, ce aveau pe evaluarea stării de conservare și măsurile active nu aveau nicio legătură una cu alta. Nu se adresau problemelor, nici impacturilor. Dar, faci modificări câte mai poți face într-o lună de zile. Îl iei de la o nota 4 și-l duci la un 8. Au fost cei mai ușor bani de sifonat! Practic nu s-a uitat nimeni. Și eu dacă mă duc acum și vreau să verific, ăla care a făcut studiul poate să zică << Asta e acum, daracum trei ani era altceva>>. E greu de controlat, de dovedit că cei care au scris un studiu l-au scris prost. Dacă faci controlul atunci când ai documentele, atunci e altceva”, a explicat Groza.
Cu alte cuvinte sute de milioane de euro au fost cheltuite pentru niște planuri care nu au fost verificate în timp real și care nu au fost evaluate în mod centralizat. Am solicitat așadar Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor să explice cum au fost aprobate planurile de management incomplete, să-mi pună la dispoziție lista proiectelor finanțate și să clarifice câte planuri de management au fost aprobate și pentru care s-a continuat procedura de declarare ca arii speciale de conservare.
Într-un răspuns oficial Ministerul Mediului a aruncat mingea fierbinte în curtea Ministrului Fondurilor Europene și a susținut că autoritatea centrală de mediu “nu a avut atribuții în analizarea studiilor care au stat la baza elaborării planurilor de management ale ariilor naturale protejate”.
Situația la zi arăta în felul următor. Dupa aproape 20 de ani de la trasarea limitelor, din cele 600 de situri incluse în rețeaua Natura 2000, doar jumătate au planuri de management aprobate, restul aflându-se în diferite stadii de evaluare, aprobare și avizare. Autoritatea centrală însă nu s-a oprit din alocările bugetare pentru niște planuri pentru care s-au cheltuit deja sute de milioane de euro.
La sfârșitul lunii august anul acesta Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a anunțat printr-un comunicat de presă că a semnat două contracte de finanțare semnate cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Suma totală – 155 de milioane de euro. Din bugetul total, 120 de milioane de euro vor fi cheltuiți pentru actualizarea a cel puțin 250 de zone naturale protejate și pentru detalierea obiectivelor specifice de conservare pentru habitate și specii. Mai exact pentru planuri de management și măsuri de conservare pentru care deja statul a alocat în trecut sume considerabile de bani.
“Astfel, se va asigura cartarea și inventarierea distribuției habitatelor și speciilor în vederea stabilirii stării de conservare a acestora și a obiectivelor specifice de conservare”, se arată în comunicatul de presă.
“Este total greșit ce se întâmplă”, a reacționat Atena Groza, care a explicat că odată realizat un plan de management, pasul următor este să faci monitorizare, nu să refaci planul care este extrem de costisitor.
“Obligația este ca în momentul în care ai terminat planul de management, trebuie să ai sistem de monitorizare, să monitorizezi constant. Numai așa vezi dacă măsurile propuse au avut efect, dacă trebuie să le schimbi. Nu reactualizezi un plan, o iau de la capăt, am închis ochii și iau studiile de la început! Nu ai făcut nimic, iarăși sunt bani risipiți. Dacă tu nu ai sistem de monitorizare să vii să cheltui o grămadă de bani din cinci în cinci este aberant. Și la ce să faci măsuri, dacă tu nu ai făcut monitorizare? Ce să reactualizezi? Ah, să acoperi faptul că majoritatea planurilor nu aveau măsuri deloc și să vii acum cu niște măsuri de încropeală?”, s-a întrebat Groza.
Agenția Națională pentru Administrarea Ariilor Naturale Protejate (ANANP) nu a dorit să nominalizeze cele 250 de site-uri și a refuzat să explice cum vor fi cheltuite cele 120 de milioane de euro.
Am solicitat conducerii ANANP să precizeze ce a determinat revizuirea în totalitate a planurilor pentru cele 250 de zone. Într-un răspuns oficial semnat de președintele Vasile Carnariu, agenția motivează că “Siturile Natura 2000, care au beneficiat de proiecte dedicate elaborării planurilor de management, finanțate prin Programul Operațional Sectorial Mediu POSM (2007-2013), nu au beneficiat de un Ghid de elaborare”.
Informația din răspunsul oficial este falsă și este demontată chiar de Ministerul Fondurilor Europene, care a publicat pe site-ul oficial informații cu privire implementarea POSM (2007-2013). Printre informațiile de pe site se regăsește Ghidul Solicitantului – Axa Prioritară 4 POS Mediu „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”. La pagina 27 a ghidului este inclusă Structura de plan de management – despre care cei de la fonduri europene susțin că “oferă îndrumare şi asistenţă atât administratorilor/custozilor, cât şi personalului responsabil de elaborarea planurilor de management”. Deci, un ghid de elaborare a existat, doar că cei de la mediu nu l-au descoperit. Încă.
Autoritatea centrală de mediu, în contextul procesului de desemnare a Siturilor Natura 2000, al planurilor de management și al măsurilor de conservare, nu a fost criticată doar de specialiștii de mediu, dar și de cei din cadrul Curții de Conturi. În Raportului de audit al performanței modului de administrare a fondului forestier național în perioada 2010 – 2013 specialiștii au susținut că ministerul “a cuprins în mod arbitrar (fără a elabora studii fundamentate ştiinţific) în siturile Natura 2000 mari suprafeţe de pădure, generând inutil restricţii în aplicarea tratamentelor silvice.”
Autoritatea centrală nu a fost scutită de critici nici din partea Comisiei Europene care exact acum un an, în octombrie 2022, a publicat rezultatele raportului privind “Evaluarea măsurilor stabilite în Zonele de Protecție Specială și eficacitatea acestora”.
Mai precis Comisia Europeană a ales 10 state membre pentru a verifica modul în care sunt gestionate site-urile SPA (Special Protected Areas). Au fost identificate 100 de situri, câte 10 în fiecare țară – Croația, Finlanda, Franța, Italia, Irlanda, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Spania – și s-a făcut o analiză a modului în care sunt gestionate siturile.
România ocupă ultimul loc, alături de Irlanda, în clasamentul țărilor privind implementarea măsurilor de conservare. Pe primul loc s-a aflat Finlanda. Specialiștii CE au constatat că în România implementarea măsurilor de conservare ajunge doar la 20%, în timp ce monitorizarea înregistrează cifre și mai mici – 17%.
“Calitatea informațiilor din programul de monitorizare și evaluare, în ceea ce privește adecvarea evaluării rezultatelor măsurilor de conservare și realizarea măsurilor de conservare obiective, este medie pentru un SPA și slabă pentru restul de nouă SPA-uri”, raportul Comisiei Europene.
Atena Groza a susținut că aceste calificative pe care le primește România oglindesc modul în care unii oficiali din minister se raportează la problemele de mediu și la gestionarea lor.
“Nu știu dacă este o caracteristică a tuturor oamenilor politici din România, dar pot să spun că aveam la un moment dat un ministru, care atunci când vorbea despre Direcția de biodiversitate din minister, zicea <<Voi ăștia care prindeți muște>>. Cam asta a fost mereu percepția politicului vizavi de conservarea biodiversității. <<Ce conservați voi, mai? Țânțarii și muștele?>>” .
Loading...
JOACA de-a LIMITELE
Bâlbâiala în date, cifre, reguli și regulamente, nu a fost o constantă doar la nivel de reglementare și management al ariilor protejate, dar și la trasarea granițelor ariilor protejate. Granițe care uneori, așa cum au spus și specialiștii Curții de Conturi, s-au aflat sub presiunea intereselor economice și politice.
În ultimii 20 ani autoritățile din România au jonglat și modificat limitele pentru a justifica exploatări, sau proiecte de inftrastructură în arii protejate. La nivelul anilor 2010 erau atât de multe acte legislative (ordine de ministru, legi, hotărâri) încât, în funcție de interes, o instituție putea invoca un act normativ care propunea o limită cât mai aproape de realizarea unui anumit obiectiv. Și de cele mai multe ori limitele erau în defavoarea și restrângerea suprafețelor ariilor naturale protejate.
Pentru a nu mai exista niciun conflict, interpretare și suprapunere pe lege, în 2016 Guvernul a publicat Ordonanța de Urgență 49 prin care au fost evidențiate zonele cuprinse în reţeaua naţională de arii naturale protejate și limitele ariilor. Așadar, în 2016 limitele INSPIRE au fost publicate pe site-ul Ministerului Mediului pentru a fi preluate și utilizate în elaborarea planurilor și administrarea ariilor naturale.
Doar că, OUG 49 a fost interpretat de autoritatea de stat în funcție de cine a fost la butoane. Iar incoerența autorității centrale de mediu privind limitele ariilor naturale protejate poate fi descrisă în câțiva pași simpli:
2016 – secretarul de stat Viorel Lascu trimite Agenției Naționale pentru Protecția Mediului o adresă prin care insista că limitele INSPIRE sunt cele la care trebuie să se raporteze toți factorii interesați și că “nu vor fi luate în considerare alte limite mai vechi”.
2017 – secretarul de stat Ion Cîmpeanu trimite o adresă prin care confirmă aplicarea limitelor din OUG 49, limite obținute printr-un set de date care a fost supus consultării publice
2018 – secretarul de stat Constantin Urice trimite o adresă către Agenția Națională pentru Protecția Mediului prin care îi contrazice pe predecesorii săi, susținând că autoritatea publică nu a definitivat consultările publice și că “limitele aflate pe pagina web a Ministerului mediului au caracter de propunere”
2022 – secretarul de stat Robert Szep admite că procesul de desemnare a ariilor naturale protejate este unul permanent și dinamic și recunoaște existența limitelor aduse de OUG 49.
Loading...
Concluzia Atenei Groza este că cel puțin în țara noastră legea a fost doar pentru a fi un element de ocolit de către cei care au avut puterea și dibăcia să o facă. Peste această dibăcie s-a suprapus și un corp de profesioniști slab pregătiți și lipsiți de interes pentru munca pe care trebuiau să o desfășoare. Efectul acestui cocktail molotov a fost, cel puțin în cazul rețelei de arii protejate Natura 2000, o dezbinare a societății.
“Natura 2000 e model de dezvoltare durabilă, nu e anti economic. S-a ajuns la o stigmatizare probabil și din cauza unor excese de zel ale autorității de mediu care nu a dorit să se complice, să caute să diminueze impactul de mediu și mai bine au zis <<Nu mai faci niciun proiect>>. E posibil ca multe proiecte să fi fost respinse doar din comoditate și să nu fi căutat o soluție să fie bine și pentru agentul economic și comunitate. Dar s-a întâmplat și reversul că investitori cu forță și-au făcut proiectele distrugând tot ce ar fi trebuit să fie conservat. L-au făcut, că așa au vrut și au putut. Conservarea biodiversității nu înseamnă să nu te dezvolți. Dar, în România, s-a pierdut calea de mijloc”, a încheiat Groza.
De cealaltă parte Laura Bouriaud a susținut că administrarea judicioasă a oricărei resurse trebuie să fie corectă și făcută cu reținere, în așa fel încât aceasta să satisfacă și generațiile viitoare nu doar din perspectiva financiară, dar mai ales de mediu.
“Dacă vom combina dorința aceasta de profit cu absența unor mecanisme anticorupție fiabile în România s-ar putea să avem foarte mari probleme, mai ales în contextul schimbărilor climatice”.
Între timp Ministerul Mediului a anunțat că are în pregătire un proiect de hotărâre de Guvern pentru actualizarea limitelor INSPIRE și că pe lângă cele 120 de milioane de euro vrea să mai aloce ANANP alte 35 de milioane de euro pentru reconstrucția din punct de vedere ecologic a minim 2800 ha de habitate de pajiști din ariile naturale protejate.
Agenția pentru Arii Naturale Protejate a spus că nu poate comunica unde sunt localizate cele 2800 de hectare pentru că nu știe unde sunt, dar urmează să fie identificate în totală transparență.
“În acest sens vă rugăm să urmăriți intervențiile ANANP în SEAP”.
Acest articol a fost scris în cadrul bursei de jurnalism de mediu oferită de Asociația Parcul Natural Văcărești, în cadrul proiectului ”Natura dintre blocuri”, finanțat în runda a II- a a Platformei de mediu pentru București. Sponsori: ING Romania și FAN Courier.
Adam Crăciunescu a fost secretar de stat pentru păduri în 2004.