Cât de „ostil” este mediul de afaceri din România? Cazul Holzindustrie Schweighofer

 

HS Timber (fostă Holzindustrie Schwieghofer) a vândut prima unitate din România, fabrica de la Sebeș (jud Alba), iar surse din companie susțin că există posibile negocieri și pentru fabrica din Reci (jud Covasna).

Managementul HS din România a invocat în cateva ocazii mediul de business care a fost distorsionat și instabil, dar și lipsa investițiilor în infrastructura de căi ferate.

„Posibilitățile de extindere în România ale HS Timber Group au fost limitate de distorsionarea pieței în 2016, prin introducerea limitării de achiziție a 30% din volumul anual din fiecare sortiment în parte”, a fost una dintre explicațiile oficiale ale managementului companiei privind vânzarea fabricii din Sebeș. Alte motive invocate au fost situația geopolitică (conflictul din Ucraina) și costurile ridicate privind logistica.

„Mediul legislativ instabil și măsurile restrictive de pe piața lemnului” au fost invocate de companie și-n anul 2022, atunci când Schweighofer a anunțat reducerea activității din județul Suceava, unde există două unități de producție.

De altfel și Prolemn, una dintre cele mai vocale asociații de profil, anunța în ianuarie 2022 că reducerea capacităților HS Timber Group în România „este un șoc și doar vârful icebergului reducerilor de producție și închiderilor de capacități din industria lemnului.”

Evenimentele care au urmat au contrazis pronosticul sumbru anunțat de cei de la Prolemn, cel puțin în cazul HS. Compania nu a închis unități, dar a vândut o parte din business unui grup german care a anuțat că va continua afacerile în țara noastră. Cât privește profiturile declarate, anul 2021 s-a dovedit a fi cel mai profitabil din istoria HS în România.

În ciuda descrierii sumbre a mediului de afaceri din România, o scurtă analiză a cifrelor financiare arată că Schweighofer (de la deschiderea primei fabrici în țara noastră și până în 2023) nu a înregistrat niciodată pierderi, dar a avut mereu profit declarat.

Asta în condițiile în care asociațiile care reprezintă industria și marii jucători din piața de profil au acuzat și ei o decapitalizare a pieței, birocrația și limitările. Anul 2021 a fost cel mai profitabil an din istoria Schweighofer în România, cu un profit net record care nu a mai fost depășit niciodată în ultimii 30 de ani de o companie de procesare a lemnului – 624 de milioane de RON. Echivalentul a aproape 125 de milioane de Euro.

Nota bene – pentru fabrica din Reci compania anunțase în 2015 că va investi 150 de milioane de euro în județul Covasna.

Cifrele financiare arată că  profiturile declarate ale companiei au reprezentat în unii ani chiar și 22% din cifra de afaceri (anul 2010).

Cel mai mic profit declarat a fost înregistrat în 2016 – 35 de milioane de RON – la o cifră de afaceri de 900 de milioane de RON.

Cât privește competiția și piața lemnului, datele financiare arată că Schweighofer este lider la categoria cifra de afaceri și profit.

Statistic HS este lider detașat în fața companiilor Egger și Kronospan. Perioada 2016-2018 a fost singurul interval în care HS  a fost depășit de Egger la capitolul câștiguri, cu o marjă foarte mică. Restul anilor Schweighofer a condus lejer acest clasament al companiilor cu capital străin din România, active în domeniul prelucrării lemnului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?