Asociația care a comandat studiul despre traficul de lemn, sponsorizare de sute de mii de euro de la Schweighofer

 

Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” (ACTIV), cea care a comisionat studiul de piață IRES privind fenomenul traficului de lemn ilegal, a primit lunile trecute o sponsorizare de aproape 240.000 de euro de la compania Holzindustrie Schweighofer.

Sondajul, ale cărui rezultate au indicat faptul că statul român este principalul vinovat pentru traficul ilicit de lemn, a fost lansat la începutul lunii martie la Palatul Parlamentului. La eveniment au fost prezenți și oficiali ai Prolemn, asociația industriei de prelucrare a lemnului unde Schweighofer este membru fondator alături de alte companii din sector.

Rezultatele studiului vin într-o perioadă în care Ministerul Apelor și Pădurilor organizează dezbateri privind elaborarea unor studii care vor sta la baza noului Cod Silvic și a legislației care va reglementa piața lemnului.

Am primit o sponsorizare de la compania Holzindustrie Schweighofer, este adevărat, 243.000 este tot contractul. Am discutat cu ei ca să sesizăm aceste probleme. Nu am avut niciun fel de interferență cu rezultatele (nr studiului). Rezultatele sunt cele reale. Interesul nostru era manifestat anterior acestei sponsorizări, datorită tuturor reportajelor pe care le-am văzut și la dumneavoastră”, a declarat Daniel Mărăcineanu, președintele ACTIV. Acesta a explicat că suma nu e prevăzută neapărat a fi cheltuită în acest an. „A fost o primă tranșă și apoi au zis ei hai să facem un contract să-l prelungim până la sfârșitul anului”.

Întrebat cum vor fi cheltuiți banii, Mărăcineanu a explicat că scopul parteneriatului este lupta împotriva problemei traficului ilicit de material lemnos.

De amintit că în 2018 fabricile HS au fost „vizitate” de procurorii DIICOT în cadrul unei anchete mai ample privind presupuse ilegalități ale unor grupuri infracționale active în industria de prelucrare a lemnului. Mai multe direcții silvice ale Romsilva au fost percheziționate, dar și sedii ale unor companii de exploatare, inclusiv Schweighofer. Valoarea estimată a prejudiciilor din dosar – 25 de milioane de euro.

La vremea respectivă oficialii companiei austriece admiteau că cel puțin șase angajați activi și un fost angajat au fost chemați la sediul DIICOT, unde li s-a transmis că au calitatea de suspecți. Pe lista se mai aflau și SRL-uri care aveau contracte cu HS.

În contextul istoriei companiei de procesare, l-am întrebat pe directorul asociației ACTIV cum se încadrează sponsorizarea al cărui scop declarat este lupta împotriva traficului ilicit. Mărăcineanu a explicat că înainte de a semna contractul a făcut un due dilligence personal cu privire la activitatea companiei de procesare în contextul investigațiilor jurnalistice și al dosarului instrumentat de procurorii anti mafia.

„Știu foarte bine discuția, am avut-o și eu. Mi s-a spus așa  – nu avem niciun fel de calitate, nu suntem acuzați (nr în dosarul DIICOT). E cineva care discută probabil despre noi, dar nu avem niciun fel de calitate. Nu HS Timber e acuzată de ceva. Am avut o discuție foarte bună cu șeful de pe compliance (nr din cadrul HS), un fost ONG-ist. Am stat cam o lună și jumătate să analizez și să întreb dacă e bine ceea ce fac. Omul ăsta mi-a spulberat îndoielile”, a povestit Mărăcineanu cum a decurs discuția cu cei de la Schweighofer.

Președintele ACTIV a recunoscut însă că discuțiile cu cei de la HS nu s-au extins și la subiectul amenzii Consiliului Concurenței, despre care Mărăcineanu a spus că nu are informații. Acum doi ani Schweighofer a primit o amendă istorică de peste 10 milioane de euro, într-o anchetă privind cartelizarea pieții lemnului și practici anticoncurențiale. Alături de Holzindustrie au mai fost amendate alte 30 de firme, printre ele s-au numărat alți doi giganți ai industriei de prelucrare, este vorba despre Egger și Kronospan.

Daniel Mărăcineanu, director ACTIV. Sursa foto – FB

„Să știți că m-am gândit că la un moment dat aceste lucruri vor putea să apară.

HS Timber prin ACTIV, dacă vreodată s-a gândit că o să aibă parte de altceva, nu știu, orice vă puteți gândi, nu va obține decât faptul că asociația ACTIV va milita cu mai multă tărie decât până acum pentru rezolvare acestei situații”.

 

HS Timber s-a angajat să sprijine prin acțiuni concrete lupta împotriva fenomenului tăierilor ilegale” a fost reacția companiei de procesare când am solicitat un punct de vedere privind motivul sponsorizării. Mai ales în condițiile în care asociația nu s-a implicat până în prezent în sectorul lemn, dar mai degrabă a fost activă în campanii privind contrabanda și produsele contrafăcute.

Suntem convinși că extinderea obiectivelor Asociației către lupta împotriva fenomenului tăierilor ilegale va aduce aceleași efecte (…) Activitatea acestei asociații (…) se desfășoară în mod independent de cea a autorităților publice sau a companiilor private, cum este cazul nostru”, au spus cei de la HS într-un răspuns oficial.

Conducere companiei de procesare nu a explicat în mod concret cum va fi folosită sponsorizarea și nici dacă banii, sau o parte din ei, au finanțat studiul realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

un studiu comandat – Statul, principalul vinovat pentru tăirile ilegale de lemn

Asociația Activ a comandat acest studiu celor de la IRES. Rezultatele sondajului au fost lansate într-un eveniment organizat la începutul lunii martie la Palatul Parlamentului și au cuprins informații despre mai multe industrii – tutun, cosmetice, auto, farma.

În lista invitaților s-au regăsit și cei de la Prolemn, asociație printre ai căror membri fondatori se numără și Holzindustrie Schweighofer. De altfel Mărăcineanu a declarat că a și avut discuții cu cei de la Prolemn, care i-ar fi explicat rezultatele studiului în contextul socio-politic și al prețurilor la lemnul de foc.

„AIL – Prolemn susține de la înființare un dialog activ cu autoritățile statului și asigură disponibilitatea și suportul pentru găsirea celor mai eficiente modalități de destructurare a pieței negre a lemnului”, apare citat Cătălin Tobescu, președintele Prolemn, de la evenimentul organizat la Parlament.

Imedat după ce studiul a fost făcut public, compania Holzindustrie Schweighofer (redenumită HS Timber) a promovat rezultatele sondajului pe contul oficial de FB al companiei.

Un studiu sociologic realizat de IRES, în România, pentru Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul” relevă că cele mai mari probleme de legalitate se înregistrează în industria lemnului – 85% dintre respondenți – mult peste piețele asociate tradițional cu contrabanda și traficul ilicit, precum tutunul (81% dintre respondenți) sau alcoolul (76%).

În calitate de companie privată, nu putem și nu dorim să înlocuim rolul guvernului, dar vom face tot ce putem în sfera noastră de influență pentru a sprijini lupta împotriva tăierilor ilegale” a fost mesajul companiei pe contul oficial de Facebook.

 

Din postarea publicată pe rețelele de socializare lipsește însă informația că asociația care a comandat studiul se număra printre entitățile sponsorizate de HS.

Rezultatele sondajului realizat de IRES au arătat că 60% dintre repondenți au susținut că statul român (Guvern și Parlament) este vinovat de problemele din sectorul ilicit cu trafic de lemn. Și că același stat ar trebui să colaboreze cu industria și cu societate civilă pentru a rezolva această problemă. Doar 12% din repondenți au considerat că producătorii au o și ei o vină în acest fenomen.

„Nu am avut niciun fel de interferență cu rezultatele. Rezultatele sunt cele reale. Chiar i-am și întrebat:  <<Domnule, chiar așa, l-ați făcut pe bune?>> Și chiar s-au supărat când am făcut gluma asta”.

Daniel Mărăcineanu

Din lista celor responsabili de furtul de lemn au lipsit categoriile „silvicultori„, „exploatatori„, „transportatori” și „procesatori„. Adică exact acele categorii profesionale care sunt implicate în primele activități privind exploatarea lemnului. Categorii profesionale care de altfel sunt enumerate și-n anchetele procurorilor care au investigat dosare privind tăierile ilegale.

Conform datelor oficiale și ale investigatiilor derulate de autoritățile române, fenomenul traficului ilicit de lemn/al tăierilor ilegale pornește din pădure, motiv pentru care a și fost gândit și implementat Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL).

Dacă există un trafic de material lemnos, acesta este realizat în prima fază de persoane/grupuri care intră primii în contact direct cu materialul lemnos. Ori, categoriile enumerate în sondaj (Guvern, Parlament, Consumatori, Producători) pot fi implicate și pot influența existența acestui fenomen dar de la nivele de implicare superioare. Și dacă o fac, o fac în conivență cu cei care realizează exploatarea în pădure, transportă și sunt implicați în prima punere pe piață a materialului lemnos. Iar cât privește Vama și Poliția de Frontieră, dosarele de tăiere ilegale de lemn arată că aceste două categorii apar accidental în anchetele privind traficul de lemn ilegal.

În condițiile în care industria de prelucrare a lemnului are caracteristici specifice față de alte industrii (cum ar fi industria de tutun, care este și ea analizată în studiu), am solicitat IRES să explice de ce în lista de entități identificate a fi responsabile de fenomenul traficului ilicit nu s-au regăsit și silvicultorii, exploatatorii, transportatorii și procesatorii.

Chestionarul pentru acest studiu a fost realizat în colaborare cu Beneficiarul acestuia. Inițiativa, tematica studiului și toate dimensiunile supuse cercetării aparțin în exclusivitate entității care a comandat sondajul„, au explicat cei de la IRES într-un răspuns oficial. Adică asociației ACTIV, cea care a beneficiat de sponsorizarea de la Schweighofer. 

Imediat după publicarea rezultatelor sondajului mai multe website-uri, printre care și cel al asociației Prolemn, au preluat rezultatele titrând – Comerțul ilicit sub lupa sociologică – soluția stă în colaborarea autorităților și mediul industrial.

Doar că lupa sociologică nu e chiar atât de precisă, cel puțin asta sugerează chiar cei de la IRES, când vine vorba despre identificarea celor responsabili de furtul de lemn în contextul lipsei din sondaj a unor categorii profesionale.

Această secțiune a instrumentului a fost elaborată după un design care favorizează comparabilitatea rezultatelor între industrii, și nu tratarea în profunzime a situației dintr-o industrie anumeau explicat cei de la IRES. 

Am solicitat specialiștilor care au realizat sondajul să explice și eventualele neconcordanțe incluse în studiu.

De exemplu, la pagina 33  au fost publicate rezultatele la intrebarea – „Ce măsuri credeți că ar trebui să adopte statul român pentru a rezolva problemele legate de contrabandă, contrafacere sau trafic ilicit din domeniul exploatării lemnului?”

Conform datelor, 93% din repondenți a susținut că forțele de ordine trebuie dotate cu aparatură performantă, în timp ce 99% din același eșantion a susținut că nu e nevoie ca oameni competenți să fie angajați în structurile de stat. Ori, lipsa unor profesioniști competenți determina o inutilitate a aparaturii performante, în cazul în care aceasta este achiziționată. Controlul și performanța se pot face doar cu personal calificat și competent.

O altă neconcordanță are legătură cu rezultatele sondajului privind influența fenomenului corupției în contextul tăierilor ilegale.  Conform datelor publicate, 96% din repondenții intervievați de IRES au susținut că trebuie redusă corupția funcționarilor de stat, în timp ce 99% sunt de părere că nu e nevoie să crească nivelul de trai. Studiile internaționale arată că țările care se confruntă cu sărăcie cronică, și unde nivelul de trai este unul scăzut, acestea încurajează corupția și reprezintă un teren fertil pentru corupţia instituțională sistemică tocmai din cauza inegalităților sociale și de venit.

IRES a explicat că acele contradicții sunt doar aparente și că rezultatele ar fi fost altele dacă opțiunile ar fi fost incluse in studiu și nu ar fi fost răspunsuri spontane.  „Ținând cont de aceste aspecte, nu putem infera faptul că românii vor aparatură performantă, dar nu vor oameni competenți, întrucât modalitatea de obținere a răpsunsurilor este diferită.

 

 

Imagine reprezentativă website HS Timber

Faci un comentariu sau dai un răspuns?