Președintele Obștii Săliște – „Poliția i-a pus sechestru lui Nicolaescu, ne-am recuperat bunurile și el a plătit prejudiciul”

foto credit - FB Romsilva

 

Directorul ROMSILVA, Daniel Nicolaescu, a returnat bunurile cumpărate din fondurile Obștii Săliște, dar și sumele de bani solicitate în instanță de asociația de proprietari de pădure – peste un miliard de lei vechi.

Informația a fost confirmată de Ion Marinescu, președintele organizației din Săliște. Obștea l-a dat în judecată pe Nicolaescu și i-a solicitat plata unor despăgubiri în valoare de 250.000 de RON (peste 50.000 de euro) echivalentul prejudiciului pe care acesta l-ar fi produs Obștii  în perioada 2019 – 2020. Dosarul se află la Tribunalul Vâlcea

Acuzațiile sunt incluse într-un raport de 36 de pagini întocmit de Comisia de Cenzori a Obștii Săliște, care a analizat situația patrimonială a ocolului și a descoperit nereguli în activitatea fostului șef de ocol.

Marinescu a susținut într-un interviu că  bunurile și actele contabile au fost recuperate de poliție, în urma unor percheziții care au avut loc în luna septembrie, după ce Nicolaescu a fost numit director general.

„Normal că s-a bucurat, a făcut și un chef!”

Reporter: Săptămâna trecută ați avut termen în dosarul împotriva domnului Daniel Nicolaescu. Ce decizie a luat instanța?

Marinescu Ion: A plătit prejudiciul. Nu mai avem pretenții față de el.

R: Ce prejudiciu a plătit?

M.I.: Nu mai știu sigur să vă spun suma. Am avut Consiliu de Administrație, a adus ce avea, a plătit prejudiciul și am încheiat cauza cu el.

R: Televizoarele, telefoanele, jocurile?

M.I.: Le-am luat, a fost poliția și i-a pus sechestru și le-am recuperat pe toate. Le avem la sediu.

R: Bunurile pe care le-ați recuperat mai erau în stare bună de funcționare?

M.I.: Da, sunt! Erau cumpărate de un an, sau doi.

R: Când au fost perchezițiile?

M.I.: După ce-a  fost pus în funcție la Romsilva.

R: Asta înseamnă că și-a recunoscut vina.

M.I.: Păi nu e logic? A semnat un ordin de plată, a depus banii în cont. Din punctul nostru de vedere noi ne-am recuperat paguba.

R: De ce a durat atât de mult?

M.I.: Noi am avut două cauze. În primul rând i-am făcut plângere penală și apoi am deschis acțiune de recuperare a sumei prin instanță. Foarte greu s-au mobilizat și cei cu plângerea penală, dar după ce am mai avut o intervenție la ei s-au mișcat. Am făcut plângerea penală la procuratură și acțiunea în paralel. Dacă ne luam după instanță cred că dura 50 de ani, știți cum se judecă.

R: Bunurile respective au fost găsite într-o singură locație, sau în mai multe?

M.I.: Într-o singură locație, în casa lui le-au găsit pe toate.

R: Și, domnul Nicolaescu s-a bucurat de vizita polițiștilor?

M.I.: Păi, normal că s-a bucurat, a făcut și un chef! …. Cum dracu’ să se bucure?  A venit la mine la poartă și a zis: „Domnule, hai să încheiem”. Îi luaseră toate bunurile, eu am trimis șeful de ocol ca să le recupereze și să le trimită la sediu și a venit. „Hai să încheiem!” Bine, hai să încheiem, i-am zis. Am socotit ce bani are, i-am spus plătești banul, a decontat și am încheiat litigiul. Un miliard și ceva, nu mai știu exact.

R: Și actele contabile despre care Comisia de Cenzori a spus că erau dispărute?

M.I.: Le-am recuperat pe toate. Marea mea satisfacție a fost că a fost cooperant și le-am recuperat pe toate. Am fost cu șeful de ocol și am luat de la poliție toate documentele. Pentru mine era mai important să recuperez documentele contabile, nu banii.

 

 

Contactat telefonic, directorul ROMSILVA nu a dorit să ofere lămuriri cu privire la descinderile polițiștilor și de ce a așteptat aproape doi ani ca să returneze sumele de bani și bunurile solicitate de Obștea Săliște.

Deși Marinescu a susținut că din punctul lui de vedere litigiul a fost încheiat, dosarul care a avut un nou termen pe 3 octombrie își continuă traseul în instanță. Judecătorii Tribunalului Vâlcea au amânat judecarea cauzei pentru 16.01.2023.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?