Există un soi de memorie scurtă și, scuzați-mi malițiozitatea, ușor ticăloasă când vine vorba despre protejarea ariilor naturale din România și modul în care este interpretată și aplicată legislația în domeniu.
Exemplu – Parcurile Naționale.
Ieri i-am vazut pe Ministrul Mediului, Tanczos Barna, și Secretarul de Stat pe păduri, Sorin Banciu, discutând cu echipa Declic, care protesta în fața ministerului împotriva exploatărilor în Parcuri Naționale și creșterea zonei de protecție și conservare la minim 75% în aceste arii protejate.
Oficialii Ministerului au explicat că alinierea la cerințele IUCN este parte din programul de guvernare și că se lucrează la o strategie în acest sens.
Păi, să-mi fie cu iertare, dar la ce este nevoie de o strategie când deja există un cadru legislativ care prevede acest lucru?
OUG 57 din 2007 prevede clar că Parcurile Naționale corespund categoriei II IUCN – arie protejată în special pentru protecția ecosistemelor și pentru recreere. Deci, se subînțelege că și zona de protecție minim impusă de 75% ar trebui să fie aplicată, nu?
Ei, la noi lucrurile sunt puțin mai complicate. Pentru că problema conservării Parcurilor Naționale nu este doar una legată de interpretarea OUG 57, dar și de modul în care aceste arii naturale sunt administrate și de către cine, de cum sunt interpretate alte acte normative, despre cum sunt mutate pervers granițele ariilor și rezervațiilor, despre cum sunt făcute planurile de management.
Este vorba de fapt despre același conflict și derapaje menționate în scrisoarea primită de la Bruxelles și infringementul pe păduri – pe hârtie stăm excelent cu ariile protejate, când vine vorba de aplicat regulile și de impunerea unui management e dezastru.
Și mai toate aceste interpretări conduc în majoritatea cazurilor spre deschiderea și forțarea exploatărilor forestiere în cantități cât mai mari în profitul unui agent economic care se numește Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, care este și administrator.
Există un conflict de interese teribil în acest context și anume cel dintre dorința de a face profit și „dorința de a conserva” ale administratorului.
Din acest punct de vedere ROMSILVA, administratorul tuturor Parcurilor Naționale din România, este „măcinată” (iarăși sunt tendențios) de acest război tacit – profit din exploatare vs conservare. În majoritatea zdrobitoare a cazurilor balanța are mult mai multă greutate înspre exploatare.
Studiu de caz – Caraș Severin, județul cu cea mai mare suprafață de pădure din România și care deține în întregime două Parcuri Naționale – Parcul Național Semenic Cheile Carașului și Parcul Național Cheile Nerei și aproximativ jumătate din suprafața Parcului Național Domogled Valea Cernei.
Știați că nici până acum Parcul Național Semenic nu are un plan de management, care să ghideze modul în care aria naturală este administrată și protejată? Inițial echipa de la parc a realizat un plan, dar care a fost refuzat pentru că (sic!) ar fi promovat o zona de non-intervenție mult prea mare și ar fi afectat interesele Regiei care avea nevoie să exploateze. O parte din echipa de la parc propunea 50%, angajatii RNP au venit cu o variantă de 32%.
Ce să zic, curat IUCN!
Conform contractului de administrare semnat în 2014, ROMSILVA se angaja ca în maxim doi ani să elaboreze un astfel de plan. Au trecut șapte ani de atunci, planul nu este aprobat și RNP este în continuare administrator, deși Agenia Națională pentru Arii Naturale Protejate a notificat Regia Pădurilor cu privire la rezilierea contractului.
Notificarea a fost semnată în mai 2018 de fosta conducere a ANANP, iar RNP este în continuare administrator. De ce? Pentru că pădurea aduce mulți bani, iar discuțiile despre conservare au rămas pe hârtie. Acum înțelegeți de ce v-am rugat să-mi acceptați malițiozitatea de la început, nu?
Citiți mai jos întreaga corespondență dintre RNP și ANANP cu privire la reziliere, notificare și echipa de la ROMSILVA care vrea protecie pe 32% din suprafața ariei în frunte cu șeful Ariilor Protejate din ROMSILVA.
Dă clic pentru a accesa Notificare-Semenic_GDPR_combined.pdf
Lucrurile în Semenic sunt însă și mai putrede și pot fi extinse la majoritatea Parcurilor Naționale. Nu doar că planul de management făcut de echipa Parcului Semenic nu a fost acceptat (dar despre acest lucru și despre cum au fost hăituiți angajații într-o altă postare), dar angajații RNP au făcut presiuni pentru realizarea de exploatări forestiere inclusiv în rezervații, forțând fie un vot favorabil în Consiliile Științifice, fie modificând granițele unor rezervații printr-o interpretare discreționară a legislației.
Fostul președinte al parcului, Silviu Constantin, a susținut că pe durata mandatului său a primit nenumărate adrese de la direcția Silvică pentru a permite exploatări în Rezervația Bârzăvița.
„Ne spunea că ei au plan. Și că dacă noi nu suntem de acord și dacă administrația Parcului nu e de acord ,cine va plăti cei un milion și ceva de lei care reprezintă pierdere pentru că nu se realizează tăierea? Răspunsul meu ca președinte a fost că nu poate fi vorba de pierdere atâta vreme cât nu se poate realizat tăiere în zona de protecție. Nu există pierdere pentru că nu ar trebuit să fie planificare acolo. Acolo e pădure bogată și se pot face bani”, a povestit fostul președinte într-un interviu inclus într-o investigație pe care am realizat-o în trecut pentru Agent Green.
Același oficial a descris cât se poate de clar conflictul de interese din ROMSILVA – „Cel mai simplu în momentul în care ești Romsilva și ai găina cu oăule de aur este să pui ca director o persoană care nu se va lupta prea mult (nr pentru conservare) și nu te va deranja prea mult. Poate că asta explică și numeroasele schimbări de directori de parc și schimbări în Consiliul Științific”.
Presiunea pentru a exploata cât mai mult și joaca cu granițele rezervațiilor din parc sunt valabile și pentru lucrările dintr-o altă rezervație din Semenic – Rezervația Cheile Carașului, ale cărei limite (ca ale multor altor rezervații) sunt destul de clar trasate printr-un ordin de care mulți angajați din RNP „fug”, sau se prefac că nu există, motivând că sunt valabile alte acte normative, ordinul 552 de exemplu, care ar permite exploatarea în anumite zone considerate ca fiind în rezervații sau zone de protecție și conservare. Și aici o să-mi acceptai iarăși malițiozitate privind ticăloșia menționată la începutul acestui text.
Aveți mai jos o parte din documentele acestui Ordin 7 din 1990.
Dă clic pentru a accesa 1990-PV-OM-7.1990-Combined.pdf
În fapt acest conflict este imaginea perfectă a modului în care Parcurile Naționale sunt devastate de un interes rapid – profit prin exploatare versus conservarea de care nu se ocupă nimeni, pentru că nu are cum.
De ce? Simplu – conducerea parcurilor naționale este numită direct de la Romsilva, iar Consiliile Științifice sunt alese pe sprânceană tot prin zarurile aruncate de aceeași Regie.
În realitate țara noastră are un cadru legislativ care, dacă ar fi aplicat corect parcurile naționale nu ar trebui să sufere de pe urma exploatărilor industriale, dar să producă lemn strict pentru comunitățile din proximitate.
Așadar, povestea că 75% conservare conform IUCN se află în programul de guvernare e un fel de a mai reîncălzi o ciorbă stricată.
Dacă ministrul Tanzcos Barna voia să facă revoluție în Parcurile Naționale din România o putea face demult și putea începe cu Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, un parc afectat grav de tăieri abuzive în ultimii 16 ani, cu o echipă managerială praf, caracterizată chiar de fostul președinte al ANANP ca fiind una retrogradă și repetentă.
Cadrul legal există, trebuie doar niscaiva voință politică și mai puține declarații fără substanță de dragul camerelor de luat vederi.