SUMAL emite avize deși există erori la introducerea numerelor de înmatriculare

Nu e suficient să încarci fotografiile unui camion și ale remorcii în sistemul SUMAL pentru a valida legalitatea unui transport de lemn.

Două camioane diferite înregistrate cu același număr de înmatriculare au primit în SUMAL avize de transport pentru material lemnos.

Dovada stă într-un caz descoperit în județul Vrancea unde același număr de înmatriculare a fost introdus în sistem pentru două camioane diferite, iar SUMAL a eliberat aviz de transport fără să emită o alertă.

Cazul arată o nouă slăbiciune a Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos. SUMAL nu poate identifica automat aceste erori. Așa cum, în lipsa unor scannere care să estimeze și să alimenteze sistemul cu date în timp real privind volumul de lemn încărcat în camioane, SUMAL nu poate emite alerte în cazul unor posibile diferențe dintre volumul declarat în acte și cel încărcat fizic in camion.

Datele de pe inspectorulpadurii.ro arată că în data de 30 iulie 2021 un camion cu numărul de inmatriculare B100MCO și o remorca au fost încărcate cu 15 mc de cherestele. Datele au fost urcate în sistem, transportul a obținut aviz. Fotografiile de pe inspector arată un cap tractor verde marca MAN.

A doua zi, pe 31 iulie 2021, inspectorulpadurii. ro arată că același număr de înmatriculare (B100MCO) și o altă remorcă primesc aviz pentru 3.7 mc de lemn de foc. Doar că de această dată în fotografii apare un camion marca MAN, capul tractor fiind de culoare albastru.

„Sistemul ar fi trebuit să descopere în mod automat această eroare și să emită o alarmă. Să nu permită alocarea unor avize unice de transport pentru două camioane diferite încărcate în sistem cu același număr de înmatriculare. Să solicite începerea unei anchete pentru agentul commercial în cauză, pentru a fi identificate eventuale nereguli”, a explicat un angajat al unei Gărzii Forestiere din țară, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Aceeași a sursă a explicat că e posibil ca astfel de situații să mai existe, dar dacă nu au fost descoprite de angajați sunt necunoscute. „Erorile de acest tip pot afecta verificările Gărzilor și-n același timp pot dă bătăi de cap agenților comerciali, care din neatenție pot introduce eronat datele în sistem, iar în cazul unui control inopinat, sau al unui apel la 112, la control să fie sancționați”.

La o verificare rapidă a reieșit că autoturismul MAN cu numărul de înmatriculare B100MCO aparține unei firme din București, dar cu legături în Vrancea. Mai exact se află în conexiune cu Ionel Bratu, fost președinte al unei Obști din Județ (Obștea Muntele Mușa).

În 2015 Bratu apare menționat într-un articol din presa locală, unde mai mulți membri din asociație îl acuzau că din pozitia de președinte al Obștii ar fi vândut lemn la prețuri derizorii firmei pe care o patrona.

Al doilea camion MAN de culoare verde mai apare în sistem cu numărul de înmatriculare B600MCO, cu avize pentru transport în luna iulie – cherestea (lăturoaie).

 

5 comentarii la „SUMAL emite avize deși există erori la introducerea numerelor de înmatriculare”

  1. Fapta este contraventie – art. 19 (5) din Lg 171/2010… de la 500 la 2000 de lei – atat a considerat societatea ca este pericolul social al faptei.
    Titlul articolului este insa inselator, conducand la ideea ca se pozeaza masina si se completeaza automat in avizul de insotire.
    Angajatul GF care a vrut sa ramana anonim arata ca nu a inteles nimic din maruntaiele sistemului… proiectat sa suporte mai multe avize pe acelasi mijloc de transport.

    1. Adrian, daca sistemul ar beneficia de un soft care sa coreleze numerele de inmatriculare cu elementele de identificare ale camionului ar fi putut emite o alarma, care sa avertizeze lucratorii ca un agent economic a introdus gresit datele. Tehnologia exista, nu e rocket science. Asa cum nu e rocket science nici tehnologia scannerelor care pot face estimarea volumului incarcat. Sistem care, dac-ar fi fost implementat la noi, ar putea fi conectat la SUMAL si, utilizand informatiile incarcate in avize, sa ofere alerte in cazul unor diferente dintre volumul din documente si cel incarcat fizic.
      Motivul pentru care s-a dezvoltat acest sistem de urmarire este, in primul rand, ridicarea presiunii de pe factorul uman si rezolvarea rapida a erorilor pentru ca lemnul sa circule legal pe drumurile Romaniei, sa fie fiscalizat si sa nu provina din taieri ilegale. Mai ales ca sunt zeci de mii de avize eliberate zilnic.
      Angajatul care a vrut sa ramana anonim a facut-o pentru siguranta familiei lui si a locului de munca. Va rog sa nu sariti la atac incarcat cu preconceptii.
      Situatia e cat se poate de simpla: de ce a fost emiz aviz de insotire daca acelasi numar de inmatriculare a fost inregistrat pentru doua camioane diferite. Stie STS acum daca astfel de situatii s-au mai petrecut in trecut? Va raspund tot eu. Nu, nu stie, pentru ca nu are cum sa stie!

      1. Va raspund tot aici… se pot emite mai multe avize de insotire pentru acelasi mijloc de transport din necesitate.
        Spre exemplu un autocamion poate incarca 15 mc de lemn de foc… dar marfa este destinata pentru mai multe persoane (situatie frecventa la formele de proprietate in devalmasie- obsti, composesorate, etc). Pe acelasi mijloc de transport vor fi emise mai multe avize de insotire, nu neaparat de la acelasi punct (pot fi depozite / platforme primare diferite) iar marfa se va incarca succesiv, poate la locatii diferite dar in mod sigur la momente diferite:
        – 2 mc pentru badea Ghe – din platforma aferenta APV 1
        – 3 mc pentru badea Ion – din platforma aferenta APV 1
        – 4 mc pentru badea Vasile – din platforma aferenta APV 2
        – 1.5 mc pentru tanti Floarea – din platforma aferenta APV 2
        – 4.5 mc pentru tanti Ioana – din platforma aferenta APV 3
        Dupa fiecare incarcare se pozeaza masina… se vede cum se umple… apoi se descarca in ordine inversa
        – intai la tanti Ioana
        – urmeaza tanti Floarea
        – si tot asa…
        Dupa cum am spus… din necesitate. Cum ar putea sa constate sistemul o eroare in conditiile astea? Cum deceleaza intre doua situatii, ambele cu avize emise pe acelasi numar de inmatriculare de la pozitii diferite, una cu mai multe avize pentru acelasi mijloc de transport emise deliberat asa (din nevoie) si una cand se comite greseala (sa-i zicem greseala), dar mai ales cand ar emite o alerta?
        Referitor la modul cum se completeaza astazi un aviz si la rolul pozelor… mai intrebati sa vedeti cum se procedeaza… rocket science or not.
        Folosirea supravegherii pe drumuri cu camere LPR nu este exclusa de actuala dezvoltare a SUMAl, doar ca dureaza un pic mai mult. Mai important este ca sistemul sa arate fara dubiu provenienta si lantul de custodie decat sa fie folosit la sugrumarea unora care poate chiar au gresit… o eroare materiala. In fond fapta este contraventie… omul isi va continua drumul.

        PS
        1 Referitor la portaluri cu camere prin care circula autovehiculele incarcate cu lemn, daca tot nu e rocket science, despre ce fel de tolerante de masurare vorbim? Acum avem intre 2 si 4% in functie de numarul de piese. Din ce exista pe piata la momentul asta… cum se descurca „scannerele”? ma refer la alea cele mai performante… Cum rezolva situatiile in care avem macara (brat asezat pe lemne sau strans la spate -Z) sau situatiile cand avem obloane ori prelata?
        2 Va asigur ca motivul pentru care s-a dezvoltat sistemul nu este ce ati scris dumneavoastra
        3 Referitor la atacuri si preconceptii va inselati in ce ma priveste… si imi rezerv dreptul de a-mi mentine opinia cu privire la comentatorul anonim

        1. Adrian, raspunde la intrebarea omului: in momentul de fata SUMAL da alerte ca doua masini diferite au fost inregistrate cu acelasi numar de inmatriculare?
          In cate cazuri cineva care e ticalos putea sa bage-n groapa un alt agent economic si sa-i foloseasca numerele de inmatriculare ca sa faca transport de lemn?
          Despre piedici toata lumea vorbeste in tara asta. Tolerante, probleme, macarele, cabine, inchidere in H sau Z!
          Hai sa vedem odata scanerele alea pe drumuri si apoi discutam si fineturi la ceaiuri dansante. Daca nu ma insel tot aici am citit ca austriecii au investit intr-un astfel de sistem, ca statul roman e la coada vacii!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?