Agitaţie mare pe holurile Companiei Naţionale de Autostrăzi. Deşi a fost numită în funcţia de director general interimar acum câteva zile, Daniela Drăghia ar puta fi înlocuită deja de Nicolae Grigoroiu, actual director general adjunct. „Până în prezent nu a fost nimic anunţat oficial, dar ţinând cont de faptul că şi demiterea lui Liviu Costache s-a făcut tot pe sub mână, nu este exclus ca doamna Drăghia să fie scoasă din cărţi prin aceleaşi metode de către mai marii din Ministerul Transporturilor, cei care fac în acest caz cărţile”, au spus surse avizate.
Nicolaie Grigoroiu a mai lucrat în CNADNR înainte de anul 2001 şi până în prezent a lucrat în diverse companii care au ca domeniu de activitate drumurile şi autostrăzile.
Numirea în poziţia de director general adjunct a Danielei Drăghia a trezit nenumărate controverse în rândul drumarilor. Surse din instituţie au explicat că rezultatele activităţii sale nu vin să susţină numirea acesteia în poziţia de director general. „Cât a lucrat la ISPA s-au pierdut foarte mulţi bani din cauza managementului defectuos. În ceea ce priveşte relaţia cu angajaţii din instituţie, colegii mai pe româneşte spus, are mari deficienţe. Acesta este şi motivul pentru care Radu Berceanu a sancţionat-o. Cât despre licitaţii şi comunicarea cu firmele care au participat la diverse lucrări mă abţin să fac vreun comentariu”, a spus un angajat din CNADNR.
Aceleaşi surse au mai adăugat că despre demiterea Danielei Drăghia din poziţia de director interimar s-a vorbit încă din week-end. „Duminică s-a discutat numirea în funcţia de director general plin a doamnei Drăghia. La şedinţa cu pricina unde s-a discutat acest subiect au fost foarte multe voce care s-au opus acestui lucru”, au încheiat sursele.
il cheama constantin pe noul director general si este drumar vecrecratichi. .demis parsiveste a fost demis si sefu de sectie buc nord sandu capra de catre director regional cismaru n care e plecat in ungaria si este patronu echipei de fotbal as branesti,cercetati
CNADNR, aluneca incet si sigur, in prapastia lasata deschisa de ,, profesionistii,, care au fost la conducere in ultimii 2 ani.Cu toate lucrarile ,,vindute,,la terti, fara salariati de specialitate si competenti, drumurile vor arata ca dupa razboiul din Libia……….Nu exista nici o strategie de redresare sau imbunatatire a activitatii in aceasta companie.Facem concedieri colective dupa intrarea in vigoare a noului cod al muncii, sa nu se mai acorde salarii compensatorii, sa nu se mai dea explicatii la itm sau directia muncii de ce se fac concedieri.Nu toti sunt imbracati,,portocaliu,,si atunci trebuie sa ,,inventam,,foarte repede o concediere colectiva, chiar daca pe zi sunt in medie 5/7 anagjari.Nu este nevoie de ingineri de drumuri;avem nevoie de experti in arheologie pentru siturile care,,vor ,, fi descoperite in urmatorii 50 de ani, avem nevoie de tineri cu experienta in vinzarea produselor alimentare, etc…DE CE DRUMARI?????NU;NU;NU;Compania este in plina ,,recesiune,,profesionala si in plina schimbare a atributiilor = NU CONSTRUIM = DISTRUGEM;NU ADMINISTRAM = VINDEM;NU REPARAM = DESFUNDAM. In anul de gratie 2011, vom ,,scapa,, de intrusi, iar anul 2012 va veni ,, prosper,, se vor face angajari masive la companie, pentru ca suntem dornici sa avem ,, drumuri,, curate, transporturi rapide, siguranta rutiera si nu in ultimul rind avem nevoie de BANI PENTRU CAMPANIE( CITITI CORECT – NU COMPANIE).Pina data viitoare, toate cele bune…………..
sindi (sindicatu/mananca…atu!!), compania asta a voastra, e proasta de cand se stie..si pe vremea lui ceasca, cand se numea si la nivel regional era organizata la fel, era tot o fantana fara fund! dovedeste-mi ca era altfel! cine lucreaza in domeniu, de dinainte de 1990, stie ce se prasea pe acolo!!! lucrari de doi lei, drumuri proaste, poduri dimensionate aiurea, numai circulatia era mult mai slaba!! cum se face ca bulgaria are variante ocolitoare la orase de multi ani si noi, le facem acum, cum putem!!!?????????????
ca la nebuni oricum ne ducem de rapa
ilinca, te referi la jucatorul sorin rapa, de la otelul? tu da, esti in rapa!!! asa se scria si pe vremea lui caragiale!!!
Ho-ho-ho.
Voi astia de la Transporturi sunteti simpatici. Cred ca am sa va unesc cu ministerului lui nutzi udrea. Sa nu se mai vada nici mama traseului banutilor.
Ho-ho-ho. Sa traiti bineee.
Nu am vazut un articol pe situl asta de ”dezvaluiri” in care sa spuna domnul Ciurcanu cati juristi/economisti/&others pe cap de drumar sunt in cnadnr.Asteptam cu interes un asemenea articol/sesizare.Gandeste-te ca de aici pleaca toata BUBA.
Domnule Rob „site-ul asta nu e de dezvaluiri”, e un blog realizat de un om care vrea sa-si practice meseria – jurnalismul – si vrea mai mult de la o instituie care cheltuieste sute de milioane de euro pe drumuri si autostrazi uneori inutil.
Subiectul de care discutati dvs este in documentare, ca sa spun asa.
Buba insa nu pleaca numai de la juristii si economistii transformati in drumari, pleaca si de la drumarii care si-au uitat formatia si au devenit nici mici baroni ai drumurilor. Daca sunteti un om activ in CNADNR sunt convins ca dvs stiti mai bine acest lucru si ii cunoasteti pe cei de care vorbesc.
pana la urma e un site de mahala, ca la antena voiculescului, turnatorul la secu..punem plapuma pe tambal cu aiureli, fara sa scriem ceva la obiect, ca asa ne-a ordonat sefu; sa mai scape si el de bombe! mai ciurcane, tu ai facut limba romana cu femeia de serviciu! ia mai citeste o data ce ai scris, poate descalcesti fraza aia, cu inginerii de drumuri care si-au uitat formatia…nici mici baroni (!!!!!!)..care formatie? de dansuri??? eu sunt activ, da, dar tu esti un gay pasiv si persuasiv!!!
Primul lucru pe care vi-l recomand domnule comisar este sa incercati sa nu mai accesati optiunea de comentarii. E inutil. Imi pierd timpul stergand mesajele dumneavoastra cu injurii si in plus, sunt absolut convins, ca limba romana se invata la scoala. La anii dumneavoastra insa cred ca aveti nevoie de un pedagog. E trist, dar cu putin efort poare reusiti totusi sa scoate capul afara din acest imens bol scatologic in care v-ati afundat. Sunt convins ca veti aprecia lumea din jurul dumneavoastra cu alte simturi.
Cat despre jurnalism si un anumit patron de presa, am impresia ca stiti atat de putine lucruri despre ce inseamna media, incat imi dau seama ca deja am facut un efort supraomenesc sa va raspund la exptectoratiile pe care le-ati hahait pe acest blog.
Economistii conduc lumea mai, ROB. Ingineri care sa bage date in excel ca la CNADNR, ne putem lipsi de ei.
dacă vine costi se intoarce şi dascălu şi mă intorc si eu la borcanu cu miere că am stat destul pe bară domnilor atunci sa vede de unde mai vin bani la cnadnr asta sunt eu C.V.R.L.
Compania Nationala are nevoie de un Director General, care sa fie un excelent MANAGER. Faptul ca a activat si in domeniul constructiilor de drumuri ar trebui sa constituie un atu pentru el dar si pentru companie. Problema apare in directiile unde este cu adevarat nevoie de buni manageri, dar locul acestora este ocupat de ingineri de drumuri. Cinste inginerilor constructori. Acestia au invatat la facultate cum sa faca drumuri , nu cum sa gestioneze situatii….. Sunt foarte multi directori care ocupa functii prin Companie , in diferite Directii si se lauda ca ei sunt : ”drumari cu state vechi”. Domnilor directori….. treceti la construit drumuri, la proiectat, la verificat, etc…..(mai putin la condus).
Ar ar trebui sa nu ne pierdem speranta pentru ca in urma testarii psihoaptitudinale vom vedea omul potrivit la locul potrivit, ma scuzati am vrut sa spun omul nepotrivit la locul nepotrivit.
Veti vedea cum va functiona P.C.R-ul. (Pile, cunostinte, relatii). Ca si cetatean al acestei tari, pot sa va spun ca imi este cu adevarat mila de toti cei neajutorati, de toti cei ce nu au avut norocul sa fie prieten, cunoscut sau ruda cu directorul… Unde merg, aud din pacate oamenii spunand:” ce sa facem , suntem prea mici, nu ne ia nimeni in consideratie parerile, nu avem curajul sa vorbim, nu vedeti ce se intampla cu cei ce se razvratesc?”
Domnilor fara dvs. cei mici , sa stiti ca aceasta Companie Nationala de Autostrzi si Drumuri, nu ar exista. Dvs. reprezentati cu adevarat Compania, nu cei ce isi bat joc zi de zi de noi, de dvs dar si de cetatenii acestei tari. Dumnezeu vegheaza asupra tuturor. Aveti credinta ca lucrurile vor intra pe un fagas normal, va fi greu dar nu imposibil…
Gresesti enorm.Nu este firma de consultanta financiara si nici ministerul finantelor.Cum poate sa aiba ultimul cuvant despre o autostrada sau un drum un economist?
sunt de acord cu dumneavoastra domnule cetatean, dar am impresia ca pe undeva tradati antipatia intre ingineri si economisti sau intre „drumar” si altii. din pacate atat conducerea nu intelege rolul unei implicari si nici oamenii nu inteleg rolul lor in munca de zi cu zi. cati ingineri de drumuri ati vazut sa ceara penalizarea proiectantiilor, cate persoane au fost snctionate pentru SF-uri facute in pripa, cate refuzuri de receptii partiale sau finale au fost prezentate de drumari, cate schimbari de solutii au fost fundamentate corect atat tehnic cat si financiar? le numaram pe degete din pacate…
eu nu sunt drumar sunt matematician dar stiu sa fac bani din piatra seacă aţi auzit de cele 7 minuni din caracal uitativa in C.V meu .am depaşit şi cele 7 minuni ale lumi sunt cărăcălean.
bravo ţie luciane trage tare cat se poate am auzit că ai fost propus şi în C .A. la icertrans.poti taică bv.de la rovinetă cât îţi luaşi mai ai medical .că leafa merge .trage tare taică că se poate .
baaa, da multi agramati….icertrans se numeste, de fapt, incertrans de la institutul de cercetari in transporturi…bai fabrica de tuns oua, ati scapat la drumuri????
Domnule Rob, sa stiti ca nu sunt nici economist , nici inginer si nici drumar. Sunt un simplu cetatean al acestei minunate tari. Daca ati face o analiza mai atenta v-ati da seama, ca de fapt un economist ”nu poate” sa aiba ultimul cuvant ci TREBUIE sa aibe ultimul cuvant in aceasta Companie Nationala de neAutostrzi si de neDrumuri. Nu doresc sa intru in polemica cu nimeni, dar nu cred ca sunteti tocmai onest in ceea ce priveste conducerea unei Companii Nationale.
Pentru Domnul ” Altii ca mine”, imi vine randul sa-i dau dreptate. Sunt foarte putini ingineri care au cerut penalizarea proiectantilor. Din pacate cei care au avut tupeul sa faca acest lucru, au fost indepartati, au fost disponibilizati, au fost batjocoriti. Domnilor, aceasta Companie este vazuta ca o ”vaca de muls”, problema este ca in ultimii ani, nici un Dir General, nici un consilier nu merge la Ministru sa-i spuna ca nimeni nu mai hraneste ” vaca”.
esti deştept domn Comisar eşti din Caracal şi TU Că şi domnul lucian a absolvit la academia MAI.