Cei patru angajaţi din Vama Nădlac acuzaţi că au primit şpagă de la şoferii convoiului ACDC au fost scoşi de sub urmărirea penală pentru lipsa probelor. Codrin Gavra, procurorul care s-a ocupat de acest caz a declarat pentru Mediafax că acest caz a fost închis.
„S-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru că nu s-a putut proba. Practic, nici persoana care a reclamat telefonic acest caz, la Ambasada României din Paris, nu există în realitate”, a declarat acesta.
În urma scandalului zece angajaţi care erau pe tură în Vama Nădlac în seara în care a ieşit convoiul AC/DC din ţară au fost interogaţi, după care ancheta s-a restrâns la doar patru dintre ei, care erau pe sensul de ieşire din ţară.
”Nici nu e de mirare că s-a întâmplat asta. Până şi fostul conducere a avut temeri că şpăgarii nu vor fi prinşi şi pedpsiţi pentru că sistemul mafiot funcţionează atât de bine şi oamenii se acoperă unii pe alţii încât e aproape imposibil de dibuit. Pe de altă parte trebuie recunoscut şi faptul că CNADNR nu s-a implicat foarte mult în aflarea mai multor detalii. Şi vă pot da un exemplu. Nici până în prezent oficialii din CNADNR nu ştiu exact pe unde au intrat şi pe unde au ieşit maşinile celor de la AC/DC. Cum este posibil aşa ceva? Au fost maşini de mare tonaj care au dispărut”, au declarat surse din CNADNR, care au explicat că mecanizarea va pune capăt acestor scandaluri.
Aceleaşi surse au explicat că acesta este şi motivul pentru care nu s-a început o anchetă şi în cazul de la Giurgiu cu aceeaşi trupă de la AC/DC. “Au existat suspiciuni de abuzuri şi la Vama Giurgiu. Cei din CNADNR ştiu acest lucru şi declaraţiile celor care lucrează acolo au fost foarte bizare când oficialii au mers la faţa locului. Nu s-a început nicio anchetă pentru că e foarte greu de dovedit. Se acoperă unii pe alţii. Să nu uităm faptul că Vama Giurgiu şi Vama Nădlac sunt două zone cu trafic ridicat, surse de venit ilict pentru persoane din diferite zone, economice sau politice. Sunt zone în care e foarte greu de intervenit”, au explicat surse avizate.
O altă variantă la fel de interesantă privind evoluţia acestui scandal este cea a implicării autorităţilor din România în realizarea acestor transporturi. „Au fost nişte transporturi care nu au respectat legislaţia privind tonajul maxim admis, dar pentru a nu perturba programul s-a căzut la învoială. Noi ne facem … voi vă faceţi… De exemplu la Nădlac o parte din autocamioane au fost scoase din coloană şi au trecut graniţa fără să fie verificate. Acest lucru se ştie în CNADNR. Deci e ca şi cum ne-am ancheta noi pe noi. Cum credeţi că se va soluţiona procesul?”. La fel de interesant este şi motivul pentru care organizatorii concertului din România, dar şi membrii convoiului trupei nu s-au arătat foarte deschişi în a colabora pentru aflarea adevărului despre incidentele din Vamă.
Istoria scandalului –
Scandalul AC/DC confirmat de conducerea CNADNR
Am cerut şpagă de la AC/DC – episodul Giurgiu
Abuzurile AC/DC din Vama Giurgiu confirmate
AC/DC a dat şpagă 2000 de euro în Vama Giurgiu ca să intre în România