„Fără gânduri naţionaliste, şovine …. să nu fim umiliţi în ţara noastră pe bani publici”

„Colectivul de angajaţi ai companiei de autostrăzi BECHTEL, punctul de lucru Chirbiş – Bihor, Săvădisla Cluj, oameni cu bună credinţă şi frică de Dumnezeu, fără gânduri naţionaliste, şovine, nu putem răbda mârşăviile şi atrocităţile la care suntem supuşi de reprezentanţii firmei Bechtel şi ca atare ne adresăm dumneavoastră să nu fim umiliţi în ţara noastră pe bani publici de către turci, că fost-am destul dât timp a fost Imperiul Otoman”.

Aşa începe cea de-a doua scrisoare a muncitorilor români de pe şantierul Autostrăzii Transilvania. Scrisoare care a ajuns acum câţiva ani atât pe biroul ministrului transporturilor din acea perioadă, cât şi pe cea a directorului CNADNR. Este admirabil faptul că o mână de oameni simplii au avut curajul să se ridice şi să denunţe abuzurile care se fac pe şantier. Pe mulţi dintre ei i-am cunoscut pe şantier – muncitori, siguri, nepătaţi, săraci şi cu credinţa că cineva le va face dreptate la un moment dat. Au trecut ceva timp şi dreptatea lor a întârziat să apară. Mulţi dintre ei sunt şomeri acum, daţi afară forţat sau demisionari, sătui de condiţiile de muncă de acolo.

„Ştiţi cum e treaba asta? Noi nu vroiam să facem rău nimănui, vroiam doar să se facă dreptate în sensul în care noi, românii, eram batjocoriţi şi străinii, mulţi dintre ei, nu ştiau meserie. Cu toate astea erau plătiţi de 5 ori mai mult. Păi erau unii muncitori la început, când i-o adus, domnule… nu ştiau să ţină o cazma în mână, ce să mai zic de manipulat maşini ca buldozer sau compactor!”, a explicat unul din cei care au semnat scrisoarea.

Pe şantier, existau conflicte şi presiuni între români şi angajaţii turci care se pare erau aplanate de reprezentanţii firmei Bechtel, americanii, după cum le spun muncitorii. Aceştia însă, nu se implicau foarte mult în rezolvarea situaţiilor tensionate, ci doar la suprafaţă, chiar şi dacă observau că pe şantier se face treabă de mântuială. „Într-o zi a venit la mine un inginer turc şi mi-a spus să bag lama de la buldozer într-un taluz şi să fac nişte manevre. I-am spus că nu e bine ce îmi cere el, că o să fac mai rău şi că o să stric ce e deja stricat.  A urlat la mine şi a spus că el e şeful. Domnule. Eu am patru copii acasă, ce era să fac, să-mi pierd pâinea? Am urcat în buldozer şi am făcut ce mi-a spus, deşi ştiam că e greşit. După jumătate de oră a venit un superior american şi mi-a spus că nu e bine ce fac şi să mă opresc. I-am spus că şeful turc m-a pus să fac treaba asta – Să-i spui şefului tău turc că a spus un american cu cască din asta albă că e prost şi că nu e ştie meserie – aşa mi-a spus americanul şi după aceea o plecat. Dar eu tot cu prostul am rămas”, a povestit un alt muncitor.

Interesant este faptul că mulţi dintre angajaţii români din birourile departamentului de personal ale constructorului ştiau atât de conflictele de pe şantiere, cât şi despre angajările ilegale ale muncitorilor străini. Se pare că pentru câteva sute de euro se rezolva problema.

Deci până la urmă acest contract, semnarea, punerea lui în operă, implicarea instituţiilor statului pentru protejarea interesului public şi modul în care reacţionează la anumiţi stimuli creionează imaginea perfectă a acestui popor – plângem cu sughiţuri în timpul zilei că ni se apropie sfârşitul, dar noaptea ne săpăm groapa de unii singuri cu zâmbetul pe buze.