În data de 6 octombrie anul trecut am publicat un text despre profesoara mea de română şi despre o experienţă de viaţă pe care nu o doresc să o petreacă nimeni din lumea aceasta. A fost diagnostică acum doi ani cu un diagnostic atât de greu de pronunţat şi de înţeles, dar atât de cutremurător când îi afli efectele – Neurinom Acustic sau Schwanom Vestibular – adică Tumoră pe Creier.
Într-o astfel de cumpănă îţi dai seama de fapt cât de mult contează ca cei din jurul tău să fie oameni şi cât de mult depinzi de unul din cele mai grele dar binecuvântate păcate ale fiinţei umane – uitarea. Cea care îl face pe om să meargă mai departe, dar care sfredeleşte sufletul de fiecare dată când, în faţă, îi apar fărâme din amintirea aceia care stă prăfuită într-un ungher al minţii. Abia atunci îţi dai seama cât de egoist poşi fi tu ca fiinţă şi te uiţi la cornul de ciocolată cel savurai de câteva minute. Te opreşti şi te întrebi. Ce se întâmplă după? Abia atunci când cineva apropiat trece prin astfel de momente conştientizezi şi-ţi consumi propria dramă pe care o petreci în fiecare zi, printr-un ritual mecanic, care nu poate face altceva decât să agonizeze drumul, mai mult sau mai puţin sinuos – cu toţii ne îndreptăm spre un sfârşit şi suntem datori cu o moarte.
Diferenţa o face cât de pregătiţi suntem să ajungem acolo şi cât de mult lăsăm în urmă. Pregătirea e un lucru fantastic şi sunt convins că puţini sunt cei dintre noi care şi-au acceptat pe deplin condiţia de om şi, din când în când seara, îşi duce gândul spre tot ce a fost până atunci. Cât de aproape e adolescenţă, cât de proaspete sunt valurile mării şi iubirile de-o vară. Aproape că-ţi închizi ochii şi simţi adierea aceea şi apoi îi deschizi pentru a-ţi privi în oglindă ridurile din colţul ochilor sau cele câteva fire de păr negru care s-au pierdut în culoarea albă, poate uşor cenuşie. Şi atunci să-ţi zâmbeşti şi să te întorci în patul tau cu aşternut puţin prea apretat cu sticla de apă caldă la călcâie. Amintirea comfortului pe care ti le dadeau tălpile jumătăţii tale care s-a dus demult, dar te aşteaptă. Te aşteaptă să vii, dar nu-ţi grăbeşte venirea. Nu înainte de a-ţi vedea copilul ajuns OM la casa lui, cu nepoţi şi iubire în jur.
Câţi dintre noi s-au gândit la aceste lucruri? Câţi dintre noi au parcurs filmul acesta? Puţini, sunt convins.Dar pentru cei care nu au încercat acest exerciţiu, acum ar fi un bun început.
Imaginaţi-vă cum ar fi viaţa voastră fără voi. Exact din acest moment. Cum îi vezi pe copii tăi fără tine? Cum îţi imaginezi soţia/soţul fără îmbrăţişarea de dimineaţa. Îmbăţişarea aceia simplă care la începuturi a fost o flacără, iar apoi încet încet nu a dispărut, dar s-a transformat în foc mocnit, semn că tinereţea şi energia duse au fost şi înlocuite nu de obişnuinţă şi rutină, ci de cumpătarea care vine odată cu maturitatea fiinţei din tine. O maturitate care trece pragu carnal şi se înfige în spirit. E greu să-ţi imaginezi aceste lucruri? E dureros?
Acum pune-te în situaţia profesoarei mele de limba română, care este la fel de egoistă ca noi toţi şi trage cu dinţii să trăiască. Exact la fel cum ai face şi tu în locul ei. E ca un lup flămând într-o pădure adâncă unde prada s-au transformat în pietre şi copaci şi se autodevorează numai pentru a mai lungi viaţa cu o zi şi încă o zi. Acolo unde nimic nu mai îndeamnă la supravieţuire pentru că speranţa stă în puterea altcuiva. Nu e pregătită să moară. Vrea să-şi vadă copilul OM. Vrea să se bucure de familie. Dar mai ales vrea să facă mai mult în aceasta unică şansă care este viaţa ei. Şi care depinde de omul din tine.
Acum că ţi-ai imaginat, nici măcar a mia parte din durerea acestui om, ce ai de gând să faci?
CONTURI
TITULAR CONT: RADUCEA EUGENIA DANIELA
BANCA: BCR
SUCURSALA: TARGU OCNA, JUD. BACAU
RON: RO 16 RNCB 003 101 399 057 000 6
EURO: RO 86 RNCB 003 101 399 057 000 7
COD SWIFT: RNCB RO BU