Acest post a fost scris acum câteva luni dar am întârziat publicarea lui din varii motive. Acest post se doreşte a fi o scurta descriere a ceea ce fac eu şi ce mă determină să public materiale privind managementul defectuos al instituţiilor din România.
Dar în primul rând, cu liniuţă de la capăt, vreau să îi lămuresc pe cei care au unele dileme în ceea ce priveşte persoana şi implicarea mea în acest blog
– nu am firme de transport
– nu am firme în general
– nu fac afaceri cu oameni din companie sau din mediul transporturilor
– nu am nicio legătură (afaceri sau rudenie) cu fostul meu şef
– stau în chirie, am rate la bancă şi de multe ori apelez la părinţi pentru a mă întreţine
– nu am avut nicio relaţie cu vreun angajat din Compania Naţională de Autostrăzi
– nu fac bani din acest blog
Este posibil, ca pentru unii să poată părea desuet ceea ce am scris mai sus, dar acest blog porneşte din dorinţa de a lupta împotriva sistemului. De foarte multe ori prietenii mi-au spus că nu se rezolva nimic. Eu nu încerc să fac dreptate sau justiţie, eu vreau doar să-mi fac meseria de jurnalist. Atât.
Ca să înţelegeţi de ce am o pasiune pentru Compania Naţională de Autostrăzi vă voi spune doar că am întâlnit moartea de două ori circulând pe drumurile naţionale din România.
Anul, 2008. Autostrada Soarelui. 120 de km la oră. Ora 23,00. Am pierdut controlul maşinii după ce am intrat într-o depăşire şi pe banda 2 roata stânga faţă a intrat într-un crater în asfalt. Am trecut la milimetru de nenorocire.
Anul 2009 am întâlnit un om pe care l-a îmbrăţişat moartea cu câţiva ani înainte. Scurt şi dramatic. Concediu cu familia pe Valea Oltului. O echipă de la AND lucra pentru eliberarea drumului de stânci căzute în şosea. Unul din angajaţi a făcut semn că poate trece cu maşina. Pe versant, un alt angajat a mai eliberat o stâncă. Bărbatul şi-a pierdut ambele picioare. Soţia un picior şi o mână. Ambii sunt dependenţi de cârje şi cărucior.
Sper ca aceste două poveşti să fie o explicaţie pentru unii, care atunci când mă văd se întreabă – De ce?
Le mulţumesc celor care au avut curajul să mă ajute în demersurile jurnalistice, să se ridice din marea masă şi să spună, cu riscurile de rigoare – Ajunge!
Vă urez un Crăciun Fericit şi un 2011 mai bun decât îl anunţă unii.
Cu promisiunea că anul ce va veni va fi mult mai greu în subiecte şi se va naşte o nouă emisiune Reportaj şi Anchetă TV cu o echipă de top – editori imagine, operatori, producători şi reporteri.
Andrei
CONTINUA! Numai asa poti indrepta un sistem prost condus!