Băieţii deştepţi cu balastiere au îngenunchiat drumarii de la cântare

Angajaţii de la drumuri nu mai pot verifica echipamentele de cântărire ale firmelor care au balastiere. O adresă a conducerii CNADNR, departamentul Încasări şi venituri Proprii, a oferit o interpretare a HG 1373 prin care limitează inspecţiile la balastiere şi indirect patronii unităţilor respective, în condiţiile în care drumurile naţionale sunt distruse în mare parte de maşinile de mare tonaj care transportă materiale de construcţii (balast şi alte agregate) şi practică depăşirile de tonaj. Drumarii nu mai pot verifica instalaţiile de cântărire dintr-o balastieră decât dacă surprind în trafic o maşină care a fost încărcată şi are depăşire de tonaj sau nu are bon de cântar. Decizia fost luată încă din luna septembrie a acestui an.

„Decizia celor de la Direcţia Încasări şi Venituri este una care lasă semne de întrebare şi este luată încă din luna septembrie. O să mă întrebaţi de ce? Este simplu. Până nu demult echipajele de cântărire, EMCATR, puteau merge în verificare la acest unităţi. Acum nu se mai poate. În condiţiile în care mulţi transportatori evită cântarele, sau fac parte din lista celor protejaţi, sau din lista celor care cotizează, sau pur şi simplu ştiu programele de cântărire, este aproape imposibil să mai dai o amendă la un patron de balastieră”, au spus surse din Compania de Autostrăzi.

HG 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România arată la articolul 8, aliniatul 4,  că aplicarea şi constatarea contravenţiilor se fac de către:
„a) administratorul drumului public la care se realizează accesul de la punctul de lucru al furnizorului, chiar dacă accesul se realizează prin intermediul unui drum de utilitate privată, pentru nerespectarea de către furnizor a obligaţiilor prevăzute la art. 2-4;
b) administratorul drumului, prin personal împuternicit, pentru nerespectarea de către utilizatori sau conducătorii auto a obligaţiilor prevăzute la art. 5 si 6”.

Legea lasă să se înţeleagă că aceste verificări pot fi realizate atât de instituţii aparţinând administraţiei locale sau judeţene, cât şi celor la nivel naţional, cum este Compania Naţională de Autostrăzi, cea care administrează drumurile naţionale.  Adresă celor de la Companie a ales varianta în care să nu se implice decât în momentul în care depistează o maşină cu depăşire de tonaj şi abia atunci să se ducă la sursa de încărcare a transportatorului.

„Conform acestor prevederi legale, personalul cu atribuţii de control, aparţinând CNADNR SA poate desfăşura acţiuni de control la sediul unui furnizor de bunuri divizibile, indiferent de amplasarea sediului acestora, numai dacă în cursul activităţii desfăşurate pe reţeaua de drumuri naţionale, EMCATR identifică vehicule care transportă bunuri divizibile cu încălcarea prevederilor legale în vigoare şi care provin conform documentelor de transport, de la furnizorul respectiv”, se arată în adresa celor de la companie.

„Cu alte cuvinte, această decizie limitează aria de activitate a celor de la EMCATR şi pun responsabilitatea în spinarea autorităţilor locale sau judeţene, pentru că nu există balastiere care să aibe acces direct la reţeau de drumuri naţionale.

Este o decizie iresponsabilă în ideea în care te faci că nu vezi cine îţi distruge drumurile, te plângi că nu ai bani să le întreţii şi să le repari, dar pe de altă parte nu vrei să tai în carne vie. Toată lumea ştie că transporturile de balast şi alte materiale de construcţii utilizează reţeaua de drumuri judeţene sau locale doar pentru a avea acces la drumurile naţionale şi autostrăzi, acolo unde există adevăratul trafic de mare tonaj”, au explicat surse avizate.

Decizia celor de la CNADNR privind inspectarea echipamentelor de cântărire ale acestor platforme este cu atât mai ciudată, cu cât cei din conducerea instituţiei ştiu că de fapt distrugerea drumurilor pleacă prima dată din aceste balastiere, unde depăşirile de tonaj nu pot fi practicate decât cu suportul şi ajutorul celor care adminstrează o astfel de afacere. În două anchete (Şpaga bate legea episodul 1 şi episodul 2), difuzate în emisiunile Realitatea TV, am arătat că patronii de balastiere nu doar că acceptă încărcarea maşinilor cu depăşire de tonaj, dar în afacerea de la nivel naţional în care se produc milioane de euro bani negri, joacă rolul şi de intermediari între transportatori şi unii angajaţii de la drumuri care iau şpăgi pentru a nu mai acorda amenzi la depăşirile de tonaj ale unor transportatori.

 

 

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?