Fostul director general adjunct la întreţinere este pe cale să părăsească structurile Companiei. Surse din CNADNR au explicat că noua conducere a instituţiei l-a delegat pe Dascălu pentru două luni la Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi. „Este o decizie a noului management, care, din momentul în care s-a instalat în această instituţie a impus o politică de înlăturare a oamenilor din vechea gardă prin diferite metode, oricare ar fi calităţile profesionale ale acestora. Delegaţiile lungi şi inutile intră în categoria acestor metode”, au explicat surse avizate din Companie, care au adăugat că zilele lui Florin Dascălu în CNADNR sunt numărate. „Asta în condiţiile în care, toată lumea ştie că Florin Dascălu nu acceptă să fie luat peste picior”.
Se pare că Dascălu nu a primit cu foarte mult entuziasm decizia conducerii şi a intrat în concediu medical imediat ce a aflat vestea. „Direcţia în care se îndreaptă această Companie este mai mult decât ciudată. În acest moment este un haos pe holurile instituţiei. Dacă vă vine să credeţi, oamenii au ajuns să plângă după vremurile sub Berceanu şi Tiron. Încet încet sunt înlăturaţi oamenii de calitate şi sunt aduşi în funcţii importante indivizi care au fost daţi afară din Companie cu rapoarte şi cu scandal”, au mai spus sursele, care au adăugat că mai multe persoane din Companie „care nu sunt pe placul directorului general şi al noii echipe din Ministerul Transporturilor sunt mai pe româneşte aşezate pe preşul roşu cu anchete interne fabricate, sau în curs de fabricare”.
Directorul Regionalei de Drumuri Iaşi, Viorel Scutaru, a explicat că în unitate sa nu au ajuns încă documentele privind delegaţia lui Florin Dascălu. „Ştiu că trebuie să ajungă şi îl aşteptăm cu braţele deschise ca pe orice alt director din structurile Companiei. Încă nu avem niciun semn de la dânsul, ştiu că este într-un concediu medical”, a spus Scutaru care a mai adăugat că unul din motivele delegării lui Dascălu în Moldova ar putea fi legat de contractele multianuale. „Au fost nişte probleme o să le discutăm împreună şi o să găsim o soluţie pentru ele. Noi spre deosebire de alte regionale am cheltuit mai puţin pentru serviciile de deszăpezire. Şi cei de la Bucureşti s-au gândit, presupun, ca să verifice”, a mai spus Scutaru.
Florin Dascălu a fost Director general Adjunct după care a fost retrogradat la poziţia de Director al Departamentului Întreţinere al CNADNR . Acesta nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta motivele delegării lui la DRDP Iaşi şi pentru a infirma zvonurile conform cărora urmează să părăsească instituţia.
Nici directorul general Liviu Costache nu a putut fi contactat.
Va mai mirati de ceva in tara asta? La toate regionalele din CNADNR sint pusi directori care dau sacose grele celor din conducerea centrala. Mai nou angajatii de la cantare au plan de realizat. Din ce , nu prea se stie, ca nu scrie nicaieri ca toate automarfarele sa se prezinte la control cu depasiri de mase ori de gabarit. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca mai toate drumurile sint drumuri expres ,pe hirtie desigur ,ca alfel e vai de mama lor!
Vecinii nostri unguri permit circulatia cu 11.5t pe axa si 40t pe total; noi,ca avem drumuri mai bune desigur, avem voie sa circulam cu 11.9t pe axa si 42t pe total. Azi ,miine, ne vom taxa si amenda noi intre noi,ca sa le facem pe plac si sa aiba ei bani sa-si plateasca alcoolitii.