EXCLUSIV – Programul de rovinietă electronică, inutil când vine vorba de sancţiuni

Demararea rapidă a programului de rovinietă electronică în România, fără o verificare a sistemului, softului şi aplicaţiilor, începe să scoată la iveală toate problemele cu care se confruntă în acest moment responsabilii pentru acest proiect din Compania de Autostrăzi.

Deşi sistemul a fost licitat cu multe luni în urmă, iar decizia înlocuirii vechilor cupoane cu rovinietele electronice a fost luată încă de anul trecut, CNADNR nu a reuşit nici până la ora actuală să-şi facă o bază de date cu autovehiculele care şi-au achiziţionat roviniete pentru drumurile naţionale. Cu alte cuvinte, dacă sistemul a fost inaugurat pe data de 1 octombrie 2010, cei de la companie trebuiau să deţină informaţii cu toate rovinietele cumpărate de la 2 octombrie 2009, în aşa fel încât, un şofer care şi-a achiziţionat cuponul pe un an de zile să nu primească amendă în data de 1 octombrie 2010.

Nu s-a întâmplat acest lucru şi dovadă stă o adresă oficială semnată de directoru Liviu Costache şi trimisă spre înştiinţare tuturor Direcţiilor Regionale de Drumuri din ţară pentru a se lua la cunoştinţă că, pe româneşte spus, „baza de date este varză”  – aveţi mai jos un extras din adresa oficială.

„Ţinând cont de faptul că, până la această dată în baza de date a SIEGMCR nu au fost importate încă bazele de date cu rovinietele eliberate în luna septembrie (nu au fost transmise încă raportările de către Distribuitori) aplicarea unor sancţiuni contravenţionale fără interogarea unei baze de date complete pot conduce la sancţionarea unor utilizatori care nu au încălcat legislaţia în vigoare, ceea ce poate conduce la prejudicii de imagine asupra CNADNR”.

Cu alte cuvinte directorul companiei, Liviu Costache, le spune subordonaţilor, ca în timpul verificărilor, să nu dea amenzi şoferilor ale căror maşini cu numere de înmatriculare nu apar în noul sistem ca deţinând o rovinietă valabilă. Aşadar, de aproape 3 săptămâni, nimeni nu a putut încheia amenzi pentru cei care nu şi-au achiziţionat documentele obligatorii, iar costisitoarele camere de supraveghere de pe DN-uri s-au dovedit a fi inutile.

Surse din CNADNR, dar şi din Direcţiile Regionale de Drumuri din ţară au explicat că nu doar luna septembrie este cu probleme. „Am avut situaţii în care şoferii opriţi de echipajele de poliţie aveau documente în care atestau achiziţonarea rovinietei în luna iulie, dar în sistem acesta nu apărea. Acest şofer când va trece pe lângă camerele instalate pe DN-uri riscă să primească o amendă”, a explicat un angajat de la drumuri.

Surse avizate din CNADNR a susţinut că alte probleme sunt legate de soft şi de transferul de informaţii între terminal (care se află la Bucureşti) şi unităţile din ţară. „Au fost situaţii…  şoferul avea rovinietă, dar sistemul nostru nu recunoaştea acest lucru. Pe de altă parte rovinieta achiziţionată a fost găsită în terminalul de la centru. Angajaţii din echipajele de pe teren nu sunt obligaţi să verifice acest lucru la centru ci doar în sistemul lor, dacă sistemul nu recunoaşte rovinieta trebuie să îi încheie proces verbal de contravenţie. Colegii au verificat în plus tocmai pentru că ştiau că programul are mari probleme”.

În această situaţie Compania Naţională de Autostrăzi nu trebuie să-şi facă probleme legate de imaginea instituţiei, ar trebui să se îngrijoreze mai mult de valoarea despăgubirilor pe care le va plăti dacă va pierde procesele pe care mulţi dintre şoferii sancţionaţi le vor intenta instituţiei pentru acordarea unei amenzi ilegale. Şi acest lucru se poate întâmpla numai din cauza grabei de a da în funncţiune un sistem care nu a fost pregătit, verificat şi testat din timp, în aşa fel încât astfel de situaţii să nu se petreacă.

 

2 comentarii la „EXCLUSIV – Programul de rovinietă electronică, inutil când vine vorba de sancţiuni”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?