Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi o readuce în structura directorilor pe Ecateriana Munteanu în poziţia de şef al Direcţiei de Încasări Venituri. Surse din CNADNR au explicat că actualul director, Lucian Calmuş, va renunţa zilele acestea la postul ocupat în favoarea doamnei Munteanu. „Cati Munteanu a mai condus acest departament în trecut. Mă feresc să dau note managementului acesteia, dar cred că transportatorii nu vor fi foarte bucuroşi de această schimbare”, au explicat surse din Companie.
Doamna Munteanu a fost demisă din această poziţie în ultimii ani atât de ministrul Ludovic Orban in septembrie 2008, cât şi de Radu Berceanu în martie 2009. Atunci procurorii şi angajaţii DIICOT într-o razie amplă au prins angajaţi de la Vama Giurgiu cu câte 8,000 de euro şpăgi din neîncasarea taxei de pod şi a amenzilor pentru rovignete. Acum se pare doamna Munteanu este unsă pentru a treia oară director.
Lucian Calmuş a ocupat funcţia de director al Direcţiei Încasări şi Venituri din mai 2009. „Din punct de vedere profesional nu i se poate imputa mai nimic, dar această decizie de înlocuire se pare că depăşeşte totuşi acest tip de raportare”, au explicat sursele.
Cu alte cuvinte noul management de la CNADNR este de fapt unul vechi. S-au întors în sistem aceeaşi oameni – fosta directoare ISPA Daniela Draghia, fostul ministru Gheorghe Dobre, fosta directoare DIV Ecaterian Munteanu şi lista se pare că va continua în viitor. Asta pentru că, se pare, o eminenţă cenuşie a realizat o listă cu băieţii „buni” şi băieţii „răi”. Cu alte cuvinte vor fi daţi afară cei care îi incomodează pe „şmecheri”. Noua conducere a CNADNR se pare că doreşte să respecte întrutotul această listă.