Ce îi îndeamnă pe politicieni să-si dorească puterea şi nu opoziţia? Să fie banii, interesele financiare, dorinţa de a avea control total, nevoia de a acoperi anumite nereguli sau dorinţa de a-şi ajuta neamul? Aceste întrebări şi le pune fiecare alegător odată la patru ani fie că votează pentru alegerile parlamentare, locale şi de ce nu prezidenţiale.
Urmăriţi o anchetă despre cum s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale de anul trecut. Despre ce, cum şi câţi bani s-au dat pentru voturi, despre procesele verbale semnate în alb şi despre pui, pachete şi sacoşe.
Dacă pentru tine ziua votului a fost una ca oricare în care ai fost la cumpărături, ai făcut o plimbare în parc, sau pur şi simplu stat întins în pat în casă, pentru alţii, ziua aceea a fost una specială. Ai să te întrebi de ce?
Rezervă-ţi 15 minute din viaţa ta ca să vezi cum se face politică în România şi ai să descoperi o zi a alegerilor prezidenţiale cum numai celor „aleşi” le-a fost dat să vadă. Şi abia apoi ai să-ţi dai seama de ce pentru unii patru sau după caz cinci ani de acum încolo vor fi speciali.
Urmăriţi o anchetă marca Adevăr sau Provocare, Realitatea TV.