Casele din străinătate ale politicienilor români

Nouă din cei peste 450 de deputaţi şi senatori din Parlamentul României s-au integrat în Uniunea Europeană cu mult înaintea tuturor românilor. Cu credite imobiliare sau direct cu bani gheaţă aceştia şi-au cumpărat imediat după 1990, apartamente şi vile de lux în capitale europene precum Paris sau staţiuni turistice la poalele Alpilor. Cei mai cu dare de mână au reuşit chiar să traverseze oceanul în căutarea unor apartamente în inima New York-ului, chiar în Manhattan.

Şi dacă achiziţionarea proprietăţilor nu a fost o problemă pentru buzunarele politicienilor, mai greu a fost cu declararea valorii acestora. Deşi legea ANI spune clar că în declaraţiile de avere oamenii politici trebuie să treacă valoarea impozabilă a proprietăţilor aceştia s-au mulţumit să scrie valoare de cumpărare. Faţă în faţă cu această situaţie conducerea ANI nu ştie dacă este fals în declaraţii sau nu.

Chiar şi aşa declaraţiile de avere nu corespund cu realitatea deoarece evoluţia pieţei imobiliare din ţările respective a influenţat valoarea proprietăţilor. Astfel, dacă un apartament în Insulele Baleare era evaluat cu 60.000 de euro de către proprietar, agenţii imobiliari din zonă au arătat că valoarea minimă a acestuia este de peste 250 de mii de euro. Astfel se dovedeşte că politicienii au proprietăţile mult mai valoroase decat lasă ei să se înţeleagă din declaraţiile de avere.

Din lista celor care figurează cu proprietăţi în străinătate se numără deputaţi şi senatori din PD-L, Cristian Ilie, Radu Berceanu, fost deputat, şi Cristian Boureanu, PSD – Miron Mitrea, Aristide Roibu, Rodica Nassar, Partidul România Mare cu Anca Petrescu şi Eugen Mihaescu şi PNL – Viorel Duca.

Urmăriţi o anchetă Realitatea TV realizată în vara lui 2008.

Cristian Boureanu a trecut oceanul în America

Dintre PDL-işti, la capitolul proprietăţi în străinătate foarte bine se situează Cristian Boureanu. Cu două apartamente în zona cea mai luxoasa a New York-ului, Manhattan, acesta deţine două apartamente penthouse la câteva strazi de Central Park. Boureanu susţine că primul apartament, cel cumpărat în 2004 cu 450.000 de dolari este al soţiei şi că cel de-al doilea, în valoare de 950.000 de dolari, este trecut bun comun, dar tot al soţiei apartine. Apartamentele au suprafeţe generoase unul are 700 de mp iar cel de-al doilea 880 de mp.

Declaratia de avere arată că Boureanu stă foarte bine la capitolul avere. În 2006 acesta s-a lansat puternic în afaceri imobiliare, achiziţionând şi vânzând terenuri cu sume ce se apropie de două milioane de euro. Nici la capitolul datorii deputatul nu s-a lăsat mai prejos. Acesta are nu mai puţin de 15 credite, luate începând cu 2006, cu valori cumulate ce însumează aproape 7 milioane de euro.

˝Atât mi-aţi luat declaraţia de avere la puricat. Eu sunt singurul fraier care şi-o publică tot timpul˝, s-a enervat Boureanu când a fost întrebat ce afaceri are şi cum îşi permite să plătească dobânzile pentru creditele luate.

http://www.youtube.com/watch?v=_NoVi9C5AeI&feature=player_embedded

Cristian Ilie nu mai conteneşte cu renovarea casei din Belgia

Colegul de partid al lui Boureanu, Cristian Ilie are o vilă în partea flamandă a Belgiei. Deputatul susţine că dupa 15 ani petrecuţi în străinătate era şi normal să deţină o casă acolo. Situată în oraşul Mol, casa lui Cristian Ilie are o suprafaţă de 390 de mp şi a fost catalogată de agenţii imobiliarii ca fiind o proprietate “gard în gard“ cu luxul.

“Esta a doua casă de fapt. Prima casă am cumpărat in 97. Nu are cum să apară în declaraţia de avere pentru că am vândut-o. Daca chiar vreţi să ştiţi povestea în 97 am cumpărat prima casă. Între timp familia mea s-a mărit, cu doi copii. Casa a devenit prea mică şi am vândut-o şi cu creditul de la bancă  am cumparat casa aceasta nouă“, a explicat Ilie care a adăugat că a plătit aproape 420 de mii de euro pentru vila din Belgia.

Ilie nu mai are trecută nicio proprietate în România, singura casă pe care o are deputatul fiind cea din străinătate.

Deputat din luna martie 2007, Cristian Ilie a intrat în Parlament pe locul eliberat de Mona Muscă. Din 1990 şi până în 2005 a lucrat înBelgia, unde continuă să fie acţionar unic la o firmă cu acţiuni declarate în valoare de 18.600 de euro.

Radu Berceanu – apartament la mare, în Palma de Mallorca

Fostul senator Radu Berceanu, actualmente ministrul al Transporturilor se desfată în vacanţe în una dintre cele mai exotice şi căutate destinaţii de vacanţă din lume, Palma de Mallorca. Nu este nevoit să închirieze vreo cameră la un hotel pentru că are un apartament proprietate personală în buza Mării Mediterane, în staţiunea de vacanţă Cala Millor, pe pe celebra insulă.

Apartamentul din insula Palma de Mallorca, aşezat pe strada Juan Cervera Camps numărul 2,din staţiunea Cala Millor, face parte dintr-un imobil de lux, aşezat în prima linie a plajei mediteraneene. Politicianul spune că a plătit 62.000 de euro în 2000, când l-a achiziţionatLa acest moment, preţul apartamentului în care a investit Berceanu acum 8 ani este de patru ori mai mare, apreciază agenţii imobiliari din zonă.

Berceanu mai are în ţară trei apartamente şi o casă de vacanţă: un imobil în centrul Craiovei, unul în Râmnicu Vâlcea, şi încă un apartament în Bucureşti şi o casă de vacanţă la Snagov, în localitatea Ghermăneşti.

Pe vremea când era ministru al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în perioada 2006-2007, Radu Berceanu era considerat unul dintre cei mai înstăriţi miniştri care formau Guvernul. Multe voci l-au acuzat că şi-a mărit averea prin mijloace ilicite. S-a spus că firma lui din Craiova, AVI SRL, a beneficiat de-a lungul anilor de mai multe facilităţi de la stat: eşalonări ilicite ale datoriilor la buget, rambursări ilegale de TVA, sau scutiri de la plata majorărilor de întârziere.

Anul trecut, la finele mandatului său de ministru, averea lui Berceanu era estimată la 2,5 milioane de euro. Tot declaraţia de avere precizează faptul că politicianul şi-a împrumutat un prieten cu suma de 250.000 de euro şi a acordat un alt împrumut, de 150.000 de euro, firmei Vaber Invest Grup SRL, care aparţine băieţilor lui.

Anca Petrescu Mărculeţ, trei case în străinătate

Şi deputatul PRM, Anca Petrescu detine proprietăţi în Franţa şi Germania. Deputatul se poate lăuda cu două apartamente în centrul Parisului şi un alt apartament în Munchen, pe Bulevardul Leopold Strasse, unul din cele mai importante din oraşul german.

Deşi nu a excelat în afaceri după 1989, Anca Petrescu a declarat ca proprietăţile au fost plătite prin credite şi bani obţinuţi din munca de architect în străinătate după ce a fost izgonită din ţară în anii 90. Aceasta susţine că prima proprietate în Paris a fost garsoniera din strada Coulaincourt în suprafaţă de 11 mp după care a urmat garsoniera din Rue des petites Ecuries de 17 mp, pentru care a făcut credit în România şi a girat cu prima garsonieră.

La fel ca şi în cazul lui Cristian Ilie, deputatul PRM a omis să actualizeze valoarea impozabilă, care a ramas neschimbată din anii 90, 25 de mii de euro pentru prima garsonieră, respectiv 38 de mii de euro pentru a doua.

Garsonierele acesteia s-au dovedit a fi nişte mici comori. Calculele agenţilor imobiliari au arătat că în zonele în care sunt proprietăţile deputatului român metrul pătrat costa între 7000 şi 9000 de euro. Astfel valoare reală a proprietăţilor se ridică la 80.000 de euro şi 110,000 de euro preţ minim de vânzare. Administratorii de bloc şi vecinii acestea au spus că aceasta vine destul de rar prin Paris şi că garsonierele sunt închiriate.

Anca Petrescu mai deţine însă şi un apartament de 50 de mp în Germania, în zona centrală a Munchenului pentru care susţine că a facut un credit de uz personal în valoare de 70.000 de euro.

La fel ca şi în cazul garsonierelor din Paris nici apartamentul din Munchen nu a mai fost evaluat de ceva timp. Valoarea lui actuală a fost calculată de agenţii din Munchen  la peste 200,000 de euro, în declaraţia de avere fiind trecută suma de 90,000.

Anca Mărculeţ Petrescu nu a excelat în afaceri după 1989

Apartamentul lui Aristide Roibu securitate maximă

Tot în Paris la câteva cartiere depărtare de Anca Petrescu locuieşte şi Aristide Roibu trezorier al PSD şi senator. Acesta susţine că şi-a cumpărat apartamentul de două camere în 1998, an în care era asociat în 9 companii în România. În afara de acestea psd-istul a condus şi două grupuri de afaceri unul franco-roman şi un al doilea elveţiano-român.

PSD-istul mai are proprietăţi şi în România. În declaraţia de avere acesta a trecut mai multe terenuri situate în judeţele Dâmboviţa, Ilfov şi Bucureşti, două apartamente în Capitală şi o casă de vacanţă în comuna Gruiu, Ilfov.

Aristide Roibu este membru PSD din 1996 şi secretar executiv-trezorier al partidului din 2000 până în prezent.

Roibu a fost asociat şi administrator la mai multe firme. Cifrele de pe registrul comerţului arată că acestea au mers cel mai mult în pierdere. Roibu susţine însă că veniturile sale se bazează pe îndemnizaţia de senator dar mai ales pe sumele încasate de casa de avocatură Aristide Roibu şi Asociaţii.

Viorel Duca îşi renovează de unul singur vila din Austria

Unul din cei mai bogaţi politicieni români în proprietăţi peste hotare rămâne senatorul PNL Viorel Duca. Cetăţean român şi American, Duca a deţinut o clinică medicală şi un ranch în Statele Unite ale Americii în statul Nevada, şi două case în Austria. După 2007 acesta şi-a vândut o parte din proprietăţi şi a mai rămas doar cu ranch-ul din Nevada şi o casă de vacanţă în staţiunea austriacă Bad Voslau. Pentru niciuna din cele două proprietăţi senatorul nu a precizat valoarea impozabilă deşi legea ANI îl obligă. Agenţii imobiliari din Munchen însă au explicat că în funcţie de starea în care se află clădirea o casă cu o suprafaţă de 534 de mp cum e cea din Bad Voslau se poate vinde între 300.000 şi 500.000 de mii de euro.

Viorel Duca a spus că averea pe care a făcut-o s-a bazat strict pe afacerile din străinătate mai ales în Statele Unite ale Americii unde mai deţine o fermă de 1 ha în Nevada a cărei valoare impozabilă nu a dorit să o precizeze.

Miron Mitrea îşi petrece vacanţele la poalele Alpilor

De pe lista celor care au facut eforturi pentru a-şi cumpăra o casă de vacanţă în străinătate nu lipseşte nici deputatul PSD Miron Mitrea. Acesta şi-a cumpărat anul trecut o vilă în Austria, în staţiunea montană Seefeld, una din cele mai pitoreşti staţiuni montane austriece. Casa de vacanţă are o suprafaţă de 160 de mp şi, conform declaraîiei de avere a psd-istului, a costat 450.000 de euro. Valoarea reală este însă mult mai mare. Anunţurile imobiliare arată că proprietăţile de acest gen se vând la preţuri cuprinse între 500.000 şi 850.000 de euro. Deputatul a explicat că motivul pentru a ales Austria e foarte simplu.

˝Familia mea e din Austria are descendenţi foarte în urmă. Din păcate nu mă duc acolo atât de des pe cât aş vrea. E într-un sat, nu într-un oraş˝, a spus Mitrea.

Seefeld este însă departe de a fi catalogat un simplu sat din Austria. Flancată de crestele mereu înzăpezite ale Alpilor localitatea este o staţiune recunoscută la nivel internaţional pentru pârtiile de ski, aici fiind organizate Jocurile Olimpice de iarnă în perioada 1964-1976.

Deputatul PSD şi-a cumparat casa în 2007. În acelaşi an a făcut un credit de 592.000 de euro la o bancă din România şi a declarat ca venituri, pe lângă indemnizaţia de deputat, suma de 307.000 lei, bani proveniti din activitatea de notar a soţiei sale Manuela Mitrea, despre care psd-istul susţine că aduce cei mai mulţi bani în familie şi asigură ratele la credit.

Despre Miron Mitrea se poate spune că din 1996 şi până în prezent acesta a fost un funcţionar public. În tot acest timp nu a fost înregistrat cu nicio afacere singurele locuri de muncă fiind Camera Deputaţilor în perioada 1996 – 2000 şi Ministerul Transporturilor, 2000-2004. Abia anul trecut Miron Mitrea a înfiinţat două firme: o agenţie imobiliară şi o societate de consultanţă pentru afaceri şi management.

Citiţi mai mult în Cotidianul – Casele politicienilor din străinătate şi Mitrea a ales Alpii iar Boureanu preferă Manhattan-ul

Faci un comentariu sau dai un răspuns?