Intr-un bloc din Calea Crangasi, o lume inghitita de apele Dambovitei de peste 20 de ani, prinde cheag prin povestile oamenilor. Demolarile in fostul cartier Crangasi din Capitala, necesare amenajarii lacului Dambovita, au lasat in urma doar fotografii si amintiri despre o strada Crangasi, despre biserica Sf Nicolae, despre popa Gat Stramb. Fostii proprietari ai caselor, expropriati in 1986, si-au parasit gradinile bogate si au fost ingramaditi in cutiile de chibrituri amenajate cu grija de socialism. Familie Briciu, Bentea, Taca si Balaceanu isi intind acum bratele peste balcoane si arata nicaieri cu degetele inspre un rond de flori si un dud, singurele repere pe care le mai au, atunci cand vine vorba de casa parinteasca.
Demolari de sfantul Constantin si Elena
Demolarile in vechiul cartier Crangasi au inceput cu cimitirul si biserica Sf Nicolae. Abia se desprimavarase, era anul 1986. Copacii mijeau a floare si procuratura cu armata au luat la sapat lacasurile sfinte. S-a dat ordin ca fiecare localnic sa-si dezgroape mortii si sa-i mute la cimitirul din Giulesti Sarbi, unde, gropile sapate de detinuti asteptau cascate de gura. „A fost o nenorocire”, isi aminteste Gherghina Briciu. „Noi am avut sapte morti pe care i-am carat. Pe atunci se zvonea ca cine nu a reusit sa-si scoata neamurile din groapa, i-a lasat acolo si armata a turnat o placa de beton peste.
Doua luni au muncit groparii zi lumina. Scoteau mortul, venea procurorul, rudele il identificau cum puteau si apoi lua drumul noului loc de veci. „Au adus si sicrie mai vechi si mai noi ca sa ne caram neamurile decedate”, spune soptit Ioana Bentea. I-a iesit nepoata in pragul usii, ca mi-ar povesti ea mai multe cum s-au imbolnavit oamenii de inima si de ficat, dupa ce si-au carat mortii si au vazut ce-au vazut.
Apoi a urmat biserica. Au venit masinile de la armata si au inceput sa darame. Era 21 mai 1986, de Sfintii Constantin si Elena. O parte din lucrurile sfinte au fost duse la biserica de pe strada Flamanda, iar altele la cimitirul de la Sarbi. In doua luni n-a mai ramas nimic in picioare, nici urma de cruce, mormant sau turla de biserica. Doar vechiul drum, soseaua Crangasi care se infunda cu cimitirul iar acum era cale de acces pentru utilajele grele.
Cum s-a maturat strada Crangasi
In lama buldozerelor au urmat casele. Cartier Crangasi care cuprindea 400 de gospodarii a inceput sa piarda din acoperisuri. Peste noapte, oamenii s-au trezit cu unul Irimia, „barbat inalt si solid”, care se oprea din poarta in poarta si striga peste gard sa se elibereze casele din voia statului. Familiile ce erau sa faca? S-au pus pe adunat. „Atunci nu era timp de vorbe si cracnit. Daca te puneai cu ei te’mpusca. Nu te lasau sa scoti din casa decat lucrurile. Stateau la poarta si te asteptau nu care cumva sa iei soba acasa”, gesticuleaza tanti Gherghina. Si-au strans hainele in boccele si-au „aruncat” mobila in carute sau in masini, si au asteptat repartitiile.
Asa au facut toti. Si Palica Cherchez, si Vasilescu de pe Breaza, si Taca, Stroe, Simionescu, Botinii si alde Breciu. Toti au primit apartamente la bloc. Unde a vrut administratia. Pe chirie. Multi dintre cei varstnici s-au imbolnavit de suparare si s-au maturat in cateva luni. „A murit de inima rea. S-a stins ca o lumanare dupa sase luni dupa ce i-au daramat comunistii casa”, povesteste Claudia despre bunicul sau.
Lucrarile de demolare au inceput de pe margine si au inaintat spre centru. Incet, incet au disparut si casele tiganilor de pe Colonia Bancii, „Dumnezeu mai stie de ce ii spunea asa movilei!” Au disparut si stanele de unde Claudia mergea cu bunica-su sa-si cumpere miel de paste de la ciobanii din Teleorman. S-a sfaramat sub sinele utilajelor si sararia unde pasteau animalele si macaiau ratele vara. In cateva luni de zile s-a maturat tot. Pana si strada Crangasi.
„Inspre parc. Acolo e casa noastra”
In locului vechiului cartier de odinioara acum e apa cat vezi cu ochii. Ceata groasa si siluetele trasate geometric ale unor rate salbatice. Zecile de mii de tone de Dambovita si placa de beton tin sub „picioare” zarva Scolii nr 51 Fete si 51 Baieti de pe strada Ciurel, mirosul de bautura din carciuma lui Tugurica, malurile salbatice ale Dambovitei si slujbele lui popa Campeanu, zis si „Gat stramb” si popa Vasile Boerescu, ultimul paroh.
„Casa noastra e exact acolo unde vedeti rondul acela de flori”. Ioana Bentea ridica bratul peste balustrada si infige aerul rece cu degetul aratator inspre parcul din fata blocului. „Aveam doi tei frumosi in fata curtii. Cand au venit sa o darame cu buldozerele, ii vedeam pe tiganii cum ne taiau copacii ca sa faca rost de lemne de foc. Aveam gospodarie mare. Nu am fost o familie bogata, dar am muncit si noi cat am putut ca sa avem toate cele trebuincioase.”
Exact deasupra ei, o fosta vecina din Crangasi, repeta mimetic, acelasi gest. „Inspre parc. Acolo e casa noastra”. Din gospodaria de odinioara a Ioanei Taca a mai ramas o palma de ciment. La umbra unui dud noduros, iarba face hopuri in pamant si traseaza timid centura casei familiei Taca. Acum, daca s-ar opinti barbatul familiei si ar sapa in pamant, ar da de pivnita mare pe care a facut-o cu greu unchiesu. “Da’ cine-ti da voie?”
In audienta la Manea Manescu
Putin cate putin s-au maturat toate casele. Au trecut buldozerele si pe strada Crivina, si pe Nucsoara. A urmat Saidac si apoi Capitan Margarit. La numarul trei avea casa familia Bentea, dupa aceea Caracalean, Sebastian si coana Maria, Mangu, Bazaran. Tot atunci a disparut si La Fraieru’, un restaurant aproape de intrarea pe Ciurel. „Ne-au mutat pe toti. Dar eu nu am vrut sa ma duc unde vor ei.”
In noiembrie 1986 la poarta Ioanei Bentea a venit inspectorul Tarba, responsabil cu demolarea. „A zis ca trebuie sa ne mutam pe Margeanului. Eu i-am spus ca nu ma duc acolo ca e prea departe. Ca nu ma arunca unde vrea el in oras.” Bucuresteanca si-a luat actele la subsoara si a luat directia Comitetul Central. A primit-o Manea Manescu. Doamne ce frumos a vorbit cu mine omul ala. Si dupa ce i-am povestit mi-a zis. «Femeie, ai curaj sa scrii tot ce-ai spus aici?» si eu i-am zis ca da. I-am scris vreo patru pagini si dupa aia mi-a zis. «O sa te anunt cand se rezolva treaba»”. Dupa trei saptamani a venit o hartie prin posta unde era anuntata ca a primit casa in apropiere. Alaturi de ea si familia Taca, si familia Briciu, si Balaceanu.
Decretul lui Nicolae Ceausescu, dat la un an dupa demolarile din vechiul cartier Crangasi, le-a luat oamenilor gradinile cu flori si i-a ingramadit pe palierele unui bloc de pe Calea Crangasi. Din cand in cand se mai aduna si isi creioneaza din amintiri povestea: iarna cum se trageau cu saniile, Dambovita salbatica si gradinile cu flori, primavara.
Doar nea’ Balaceanu de la trei ce nu vine la intruniri, ca e batran, si nici nu-l mai ajuta urechile. Si in plus, nu mai are nici sperante ca o sa primeasca despagubiri de la stat pentru casa mare si terenul luate de comunisti pe nimica toata. „Le-au inghitit pe toate apa Dambovitei si buldozerele lui Ceausescu”.
LEGENDA
Gluma de prost gust impotriva tovarasilor
„Din cimitirul Sf Nicolae s-au mutat 11.000 de morti in doua luni”, povesteste parintele Lucian. ADP-ul de atunci s-a ocupat de aceasta lucrare si se spune ca muncitorii erau mai mut beti decat treji. „Cereau vodca pentru dezinfectie. Va dati seama ce faceau cu ea”, se amuza preotul.
Nimeni nu anuntase cand va fi demolata biserica. Pe 21 mai, de Sfintii Constantin si Elena, cand preotul Boerescu a venit sa slujeasca de sarbatoare, i-a gasit pe muncitori cocotati pe acoperis. A salvat din icoane si lucruri ce a putut si apoi a privit neputincios cum se darama lacasul. „Era ca pe front. Securitatea de jur imprejur, va dati seama, nu putea spune nimeni nimic”, povesteste parintele Lucian.
Peste cimitirul din Crangasi, fost cimitir de ciumati, s-a turnat timp de sase luni placa de beton, una dupa alta. Dupa ce au dat drumul la apa se zvoneste ca in larg, pe langa insula de agrement, aparusera doua sicrie cu fotografiile lui Nicolae si a Elenei Ceausescu, lipite de capace. A fost zarva mare, dar nimeni nu a descoperit cine pusese la cale “gluma de prost gust impotriva tovarasilor”.
Decretul 372, cu privire la mutarea bisericii Sf Nicolae Crangasi si a cimitirului, a fost dat cu un an mai tarziu, in 1987. In “Atlas privind constructiile Bisericilor arhiepiscopiei Bucuresti, Volumul I”, in dreptul lacasului de cult din Crangasi scrie: „1986, Mar – Iun., cimitirul este profanat si desfiintat. Mai 21 Biserica este demolata”.
EROII ROMANIEI
“Jurnal de constructor”
Amintirea lucrarilor ”exceptionale” la amenajarea lacului Dambovita (14.7 milioane metri cubi si 240 ha luciu de apa), se regasesc insiruite ”modest” in lucrarea ”Dambovita, magistrala albastra a Capitalei”. Se vorbeste despre buldozere, spirit muncitoresc, echipe stralucite si geniul nemaintalnit al tovarasului Nicolae Ceausescu, cel care a stat la baza acestui proiect. Asa cum era de asteptat, nu se aminteste nimic despre demolarea unui lacas de cult, distrugerea unui cimitir si exproprierea a zeci de familii.
”Lucrarile au inceput la lacul Dambovita in primele zile ale lunii iulie 1985. Astfel a avut loc defrisarea zonei si dezafectarea unor locuinte insalubre, familiile de aici fiind mutate in apartamente noi, in cartierele invecinate (…) Erau discutii multe si framantari, mai toate pe teren, pe locul fierbinte, unde zumzaiau uriase buldozere si autobasculante, se prindeau din zbor idei si se finisau cu proiectantii (…) Oamenii intreprinderii se adunau, dar se adunau cu mare grija si discernamant. Usi largi deschise nu se gaseau decat pentru cei care dovedisera ca erau vrednici constructori, ca stiau sa lucreze cu apa si pamantul, ca le cunosteau legile si ca aveau inainte de toate, constiinta muncitoreasca, spirit revolutionar. ”
Am citit cu deosebita emotie despre aceste evenimente pe care le-am trait si care nu mi-au lasat amintiri din cele mai placute….Cartierul avesta a insemnat toata copilaria mea…..Ma uit cu durere de fiecare data cind trec pe linga acel parc stupid care l-a inlocuit si ma gindesc la casuta noastra, la nucul in care petreceam ore intregi si pe care l-au taiat fara mila……Parcul, La Fraieru’, strandul in care inotam alaturi de broaste, toate astea le-am regasit in comentariile de mai sus…Mi-e asa dor de locurile acelea…Daca mai aveti fotografii, mi-ar face placere sa le vad.Din pacate eu nu mai posed;diferitele mutari le-au pierdut.Multumesc pentru ca aduceti in memorie un cartier uitat
buna ziua.va scriu din indepartata america unde ma aflu de 40 de ani.cele intamplate in cartierul crangasi m-au umplut de tristete si revolta.acolo in cimitirul crangasi se odihneau bunicii mei ,unchii mei etc.o asemenea nelegiuire se putea intampla numai intr-o tara comunista.acel cismar ticalos ceausescunsi-a meritat pedeapsa.george marmara
iti inteleg supararea dar totusi acel lac a fost facut pentru binele bucurestiului general, pentru ca raul dambovita sa nu mai inunde bucurestiul.
Iti dau totusi dreptate in ceea ce priveste modul cum crearea lui si pretul pe care l-au platit localnicii a fost unul rusinos.
Era suficient teren in jurul cartierului pentru acest lac. Daca va uitati la imaginile vechi din satelit din anii ’70, se vede clar ca lacul ar fi putut avea alta forma mai alungita si nu ar mai fi fost nevoie de demolari. Strabunicii mei au fost mutati in cimitirul din Giulesti-Sarbi, iar casa bunicului meu a fost demolata.
Intamplator am dat de acest articol care mi-a stranit nostalgii si amintiri de mult uitate. Da, bunicul meu a facut un mic atelier de topitorie nu cu mult de 1940 situat pe strada Viscului. Pina la varsta de 13 ani mergeam vara si stateam la varul meu acolo in mahala. Imi amintesc ca ajungeam cu masina 38 de la Marasesti ce avea capat acolo si apoi capat in Crangasi. De acolo mai mergeam pe jos un pic. Mai era si un tranvai pe care il luam de langa Hala Unirii si mergea pe Splai pina la Ciurel unde avea capat. Traveram un mic stavilar care mereu ma infiora cand ii treceam pontonul de metal uitanu-ma la fornaiala apei de dedesupt. Apoi parcurgeam o starda dreapta, ajungeam la o intersectie cu alta perpendiculara, facem la stanga, nu prima, a doua strada la dreapta si dadeam in Viscului. Casa unde locuia varul meu era in partea in panta din jocul strazii pavata cu pietre de rau, mai erau 2 case si apoi un camp. In dreapta portii chiar in strada era montat pe 4 piloni de beton un stalp de inalta tensiune ale caror sarme sbarnaiau daca ascultai sub ele cu atentie. Imi aduc aminte cum batem strazile si ulitele marginase unele pavate cu pietre dee rau, fara canalizare, cu troatuare pine de flori inalte cu petale colorate sau albe. Casele erau modeste, bujori ,crini si trandafiri prin curtile mici ale caror mireasma te incanta la tot pasul. Din loc in loc, langa trotuar se vedeau mici balti cu apa si sapun aruncate de gospodine la marginea strazii. Cu toate acestea mahalaua avea un aer linsitit, izolat,patriarhal. Imi amintesc de campul plin de buruieni,tufisuri, scaieti si gunoaie de la capatul strazii ce mai pastra pe alocuri urme de cratere adanci, ramasite ale bombelor americane si germane. Imi amintesc si de cimitir,a colo fiind ingropat bunicul si ulterior bunica, cum intrai pe alee inainte un pic si apoi spre stanga, nu departe de gard. Cand au venit demolarile caselor si a cimitirului eu nu am fost, doar familia sa ia mortii de acolo. Acel nenorocit care ne-a condus si cu idioata lui au amarat sufletele atator oameni carora le-au uramat alte disparitii de cartiere, biserici si strazi:Uranus-Izvor-Unirii-Piata Sf. Vineri-Cauzasi tocmai pina la strada Theodor Sperantia si starzile adiacente fiind rase de pe fata pamantului. In Crangasi era o mahala, erau si case mizere, mai bine zis cocioabe de tigani la periferia mahalalei pline de gunoaie, dar restul erau case simple, curate si curti cu gradini si flori. Cretinii aia de atunci ne-au distrus trecutul, istoria, peste care s-a asternut uitarea,blestemati sa fie unde or fi ajuns acum!
Nu cred ca ai dori sa locuiesti in mahalaua patriarhala, necanalizata, linistita, cu miros de laturi aruncate de „gospodine”. A, sa-l vizitezi pe varu intr-o seara de vara si sa bei un sprit subtire in miros de bujori, crini si trandafiri ar fi perfect.Nostalgia e interesanta dar cu masura.
Ce sa zic,as prefera cartierul acela vechi si patriarhal in care sa-mi petrec un pic din vara decat in mizeria din Bucuresti. Nu cred ca ai cunoscut acel cartier al carui imagine doar in amintirile copilariei mele a ramas. Imi aduc perfect aminte, strazile nu aveau canalizare, erau case modeste de mahala dar in care locuiau romani, erau curate si cochete fara mizerii in fata portii sau aruncate pe strada. Curtile erau pline de flori, pe marginea trotuarului pietruit erau copaci cu gardulet si cu flori, aer curat si un aer specific de mahala de un farmec aparte. Erau si tigani dar astia in general se gaseau la marginea mahalalei prin ulite insalubre, acolo da era mizerie. Oricum pe vremea aia carierul Cringasi era mult mai curat si frumos decat Ferentarii plin de tiganime. Apropo..ai prins carierul Cringasi inainte sa fie demolat?…asa cum am mai spus…nu cred!
Cum il chema pe varul dumneavoastra? Tata locuia la numarul 184, gard inn gard cu cimitirul. Tocmai am gasit fotografii cu zona unde intorcea masina 38.
Salut.
Te deranjez din nou cu rugamintea de a cauta acele fotografii.
Multumesc anticipat.
eu am locuit la 243 putin mai sus de unde intorcea masina ,vis a vis de cimitir
salut
am un mic proiect la adresa http://vechiulgrant.webs.com
daca mai ai cumva poze din zona as fi extrem de recunoscator
sper sa nu te superi daca pun un link catre aceasta pagina
numai bine
Nu e nicio problema cu link-ul. In ceea ce priveste fotografiile, o sa fie mai dificil, pentru ca tb sa caut in arhiva de acum cativa ani proiectul. Daca gasesc alte foto va dau de veste.
Andrei
Reblogged this on pongogonzo.
M-AM NASCUT IN CRANGASI,UN CARTIER FRUMOS, VECHI DIN BUCURESTI.AM STRABATUT CU PRIETENII MEI TOATE STRAZIILE DIN CRANGASI.NU STIU DACA EXISTA STRADA SA NU AVEAM PRIETENII,SCOALA 202 ERA IN FIECARE DUMINICA CENTRUL IN CARE TOT FELUL DE FOTBALISTII „BRAZILIENII” ISI ETALAU MAIESTRIA.MULTI CONSIDERA CRANGASIUL O MAHALA DAR DUPA DEMOLARE CRANGASIULA DEVENIT UN LOC CU BLOCURII GRI UN LOC FARA ISTORIE
ai dreptate nas,as prefera acel cartier vechi in locul mizeriei de acum
Cautand fotografii cu vechiul Bucuresti,am dat intamplator peste acest blog.Te felicit pentru acesta si trebuie sa-ti marturisesc ca m-a emotionat foarte tare.Am locuit pe str.Alboteanu,intre ceea ce se numeste acum Saidac si Nucusoara la cateva strazi distanta de liceul 51,am trait acolo douazeci de ani,cu bunele si relele unui cartier marginas,as putea scrie o carte gen amintiri din copilarie cu ce si cum se traia acolo.Mi s-a intamplat de mai multe ori sa visez cum zbor pe deasupra locurilor natale si sa-mi retraiesc amintirile,probabil ca o parte din sufletul meu mai zburda si acum pe acolo.Cand s-a demolat cimitirul a trebuit sa-l zmulg in mare graba pe tata de pe fundul gropii si sa-l duc undeva in cimitirul Giulesti Sarbi.De cand am fost mutati fortat intr-un bloc din cartierul Militar,nu m-am mai simtit niciodata acasa asa cum m-am simtit acolo.In alta ordine idei trebuie sa rectificam o mica eroare ce s-a strecurat in textul tau,demolarea cimitirului a fost intradevar in 1986 dar,demolarea caselor oamenilor a inceput in 1980 in zona unde am specificat ca am locuit eu,eram in armata atunci si am primit o permisie sa vin sa o ajut pe mama cu mutarea,era o femeie vaduva si singura,am primit o permisie de trei zile pentru asta,o permisie in care 20 de ore le-am petrecut pe drumul dintre Bucuresti si Cluj.Toate cele bune si salutari tuturor celor care o data au locuit in fostul Grant.
Cunosti cumva ofata valii taicasu sofer dupa aceasi strada?
Dupa ce m-am uitat mai atent la fotografiile tale,cea cu cei trei pusti ma umplut de bucurie pentru ca am recunoscut locurile copilariei mele.Aceasta era o strada perpendiculara pe sos. Grangasi,se poate vedea in spate peste drum de sosea un magazin unde se vindeau produse lactate,in fundal se vede o parte din institutul ICM a carui cladire exista si acum pe str.Mehadia,in spatele copiilor si in stanga era str.Bute Gheorghe,o strada in panta care iarna devenea derdelusul cartierului, in fata copiilor si in stanga era str.cpt.Margarit care nu se vede in poza,acolo locuia bunica mea din partea mamei,in partea stanga spre sosea,dupa gardul acela in semicerc se afla „groapa”,un maidan unde mai tarziu se transformase intr-un parc foarte dragut pentru vremea aceea,nu se vede in poza.Pustiul acela din stanga,daca memoria nu-mi joaca feste,se numeste Mihai,un bun prieten de joaca,noi ii spuneam Misu si avea un frate mai mare, iar tatal lui era de profesie sofer,de ceilalti doi nu imi aduc aminte.O fotografie care mi-a trezit o tona de amintiri.Daca cineva cunoaste istoricul acestei fotografii,il rog sa-mi confirme sau nu cele scrise de mine aici.Multumesc!!!!!!!!!!!!
Si inca ceva,in dreapta si in spatele copiilor oarecum in dreptul strazii care iarna se transforma in derdelus,locuia Mexicanu,era un tip cam de varsta pensionarii care lucra la clubul Rapid,nu stiu ce facea exact acolo dar toti pustii(care ne permitem) cumparam de la el mingii de fotbal reconditionate,bineiteles sutite de la club.Cine avea o minge de fotbal de piele,adevarata,era tare in cartier,cateodata,cand avea el chef ne baga pe gazon sa-l vedem pe Rica Raducanu cum se antreneaza,Rica era un tip slab,inalt,haios,care se punea la mintea noastra si ne mai dadea si cate un sut in fund cateodata,bineanteles in joaca,era totusi o vedeta a acelor vremuri.Il vedeam destul de des,venea pe strada mea in vizita la o matusa de-a lui care locuia oarecum vis a vis de mine,vremuri de poveste nenica…
Ma numesc marin marius nascut an 1970 copilaria mi-am petrecuto an cartierul crangasi cel de pe fundul lacului o copilarie care o povestesc si celor 3 baieti care ai am. Am anvatat la scoala 202 dupa ore bateam maidanul din spatele strazilor. locuiam pe DUMITRU BARBU NR 21 BAIATUL LUI MITA SI CIUCUREL NEPOTUL LUI NAPA SI PIRI AN SPATELE MAIDANULUI SE ANTINDEA O BALTA CU STUF SI PAPURA CARE ERA POPULATA CU RATE GAINUSI DE BALTA CARE LE ALERGAM FIIND COPIL SA LE PRIND .PARCA AUD GLASUL MAMEI CARE IESEA SI MA STRIGA DE O AUZEAM DE LA 5 STRAZI DEPARTARE NE JUCAM AN CIMITIRUL CARE ERA DE O FRUMUSETE CU CAPELE ZUGRAVITE SI PICTATE CU POZE VECHI CU DECEDATI CARE ERAU AN ELE.PANA SEARA TARZIU NE JUCAM FATA ASCUNSELEA SI NE ANPUSCAM CU TEVI CU CORNETE CU PRIETENI MEI ANDREI BRANDUSESCU, MARIAN ZISU, MERISOR. ION COTETARU ADRIAN COTETARU ION AL LUI FANA CARTUSI SI MIHAELA MANOLE FATA LUI SILE MOCSU DE SARBATORI MERGEAM SI COLINDAM DE MOS AJUN. ERAM CETE DE COPII E CATE 10 15 COPII SI NE PRIMEAU TOTI DIN CARTIER SI CEI DIN COLONIA BANCI. VARA ERAM TOATA ZIUA LA BAIE LA PIETROI UNDE PE TIMPURI FUSESE O MOARA ERAU CAMPURI PESTE DIG CUM SPUNEAM NOI CULTIVATE CU CEAPA ROSII SI DOVLECI. MERGEAM LA ROSU CU FAMILIA LA GARLA UNDE ERA UN RESTAURANT NE JUCAM SU ARCURI CU SAGETI, NISTE AEDVARATI INDIENI PLINI DE PRAF. TOAMNA MERGEAM SA PUNEM POMUL SA PRINDEM STICLETI,SCATII,PIETRUSEI CINTEZOI SI BOT GROSI. O COPILARIE FRUMOASA!.TIN MINTE CAND AU DEZGROPAT MORTI DIN CIMITIR BUNICUL MEU DROJDIERUL ASA AL NUMEAU ERA AN-GROPAT DE 9 LUNI, OM DE 130 DE KILOGRAME, ERA ARMATA SI CEI DE LA PRESTARI SERVICI DIN MATACHE UNDE AVEAU SEDIUL LUCRA SI TATAL MEU ACOLO DAR NU A VRUT SA DUCA CAND AU DEZGROPAT MORTII EU AVEAM 16 ANI. TIN MINT PE MORTII VECHI AI LU-AU SI AI SCHIMBAU AN ALTE SICRIE NOI A FOST O URGIE NE UITAM COPII FIIND SI NE LUAU SOLDATI LA GOANA PLECATI MA CA NU MA-I DORMITI LA NOAPTE .
Cea mai frumoasa copilarie,la bunici,Str Andrasesti nr 27,mamaie Rita si tataie Aurel,poate vi l amintiti,venea cu Magirusul acasa,o nebunie de vis.Vecin cu Palmaciu Vasile…Chiper…Funduc…vecinii nostri.Daca citeste careva care a stat prin zona…poate ne cunoastem…Felicitari pentru articol…
Și eu am locuit acolo. Vecin cu Chiper, Palmaciu si Guță, D na Zina la cișmea, și mulți alții. Cine are poze cu str Ferneziu as fi bucuros sa le vad.
Noi eram gard în gard cu Palmaciu,mai spre gârlă,până în strada Casimncea,prieten cu Emil Mailat,Rică…Mihai Papa,Ionel Funduc,Merlin,Gabi Gorila a lui Guță….
Puteti vedea cum arata Crangasiul din 1966 pe acest site. Pozele sunt aeriene. http://www.costingheorghe.ro/thenow/cartiere-dormitor-din-bucuresti/
Primii ani ai copilariei i-am trait la bunicii mei din strada Cezar Mihail . (Popp Alexandru si Popp Maria) . Si acum ma gandesc la acei ani ca fiind cei mai frumosi ani ai copilariei . Cand le-a demolat casa Ceausescu , a fost jale mare pe bunicul meu pe care l-a mutat in cartierul Militari la o amarata de garsoniera undeva pe langa actuala scoala 310,
Am copilărit pe str Alboteanu, din păcate nu am poze dar am rămas cu amintirea acelui cartier pitoresc. Avea străduțe liniștite, citeva magazine, chiar și sos Crangasi era liniștită. Țin minte toate locurile, bunicii mei locuiau în Cringasi , țin minte și cimitirul, avea pomi bătrîni, alei umbroase…preotul Boerescu s a mutat la Giulești Sârbi, acolo unde au fost duse osemintele. A fost horror. Dar cine nu știe cartierul vechi nu poate înțelege nostalgia celor care au trăit acolo.
Singurul autobuz era 38, venea din calea Griviței și traversa podul vechi, și el , o bijuterie.