Acum un an de zile locuitorii din Alexeni, o comuna din Ialomita, au fost treziţi ca din amorţire. Vestea că ministrul transporturilor de atunci, Radu Berceanu, intenţionează să amenajeze un aeroport in localitate a fost mai mult decât un vis devenit realitate. Cine mai spera ca după atâta amar de ani cineva din mai marii Guvernului se va gandi la viitorul halelor de unde se dădea tonul paradelor aviatice de la 23 August.
Cine mai credea că porţile aeroportului se vor deschide iarăşi, iar cele 300 de oi, 16 puşcăriaşi, 12 javre şi 3 vite ce locuiesc acolo se vor muta, în locul lor urmând să se instaleze iarăşi bunăstarea.
Însă vremea gloriei aviaţiei dusă este şi ascunsă între smocurile de iarbă ce au invadat pista aerodromului. A trecut un an şi nimic pare să nu se fi schimbat.
Aceeaşi paragină, aceleaşi speranţe şi pare că huruitul motoarelor ce vor să vină începe să se îndepărteze încet şi sigur. Singurul lucru care a rămas neschimbat sunt poveştile şi legendele despre ruşii care au construit aeroportul, despre Ceauşescu şi călătoria spre Bucureşti în Moskviciul colonelului, despre furatul de pepeni în timpul zborului şi despre soldaţii care au cazut la datorie. Şi oamenii. Oamenii care au rămas neschimbaţi. La fel de temători cu privire la viitor, dar mereu, aproape mereu cu speranţa în suflet. “Noi muncim, suntem dorinci de treaba, dar dumneavoastră ce spuneţi? Ce spun cei mai mari de al Bucureşti? Se face aeroport au ba?”
Islazul nemtilor, aeroportul ruşilor si pamantul romanilor
Primele măsurători pentru aerodromul din Alexeni le-a notat în caiet nea Ghiţoiu, într-o dimineaţă geroasă din noiembrie 1951. Cine altcineva decat vacarul satului putea sa stie cel mai bine islazul communal. Mulgea omul vitele liniştit in grajd si umplea din ugerul generos al vitelor caldaria din tabla când a venit comandorul cu patru ingineri peste el. Din acel moment si două luni dupa au tot măsurat barbatii cele 600 de pogoane.
În 1954, sub stricta supraveghere a Rusiei s-au terminat lucrarile. “Şi cum treaba s-a făcut gospodăreşte, aşa cum numai ruşii ştiu să facă, şantierul nu a ţinut mult”, şi nea Ghiţoiu scapă un eheeei sfâşietor ca şi cum de abia ce a lăsat lopata din mână. Putin a mai fost până avioanele ruseşti au întunecat cerul Alexeniului în miezul zilei.
„Dar înainte să se facă aeroportul ăsta, au mai aterizat avioane pe islaz”, îşi aminteşte bărbatul. În cel de-al doilea Război Mondial avioanele nemţesti îşi făceau drum pe meleagurile astea. Aterizau fortat şi stăteau la pândă. Apoi se ridicau şi bombardau pe furiş. „Uite-aşa…”, şi nea Ghiţoiu îşi întinde palma dreaptă şi o freacă peste stânga cu un foşnet aspru a fan cosit si simuleaza o decolare nervoasă.
Vâjâie din buze. Ridică braţul muncit şi apoi îl trânteşte zgomotos de genunchii noduroşi. „Şiiiiii… paf!” Linişte în cameră! Ghiţoiu închide ochii, trage aer şi apoi îşi goleşte plămânii uşurat. „Americanii erau nimiciţi”.
Ceauşescu şi noul Moskvici al colonelului Ghinea
Până în 1957, când au plecat ruşii iar în locul lor au venit soldaţii români, în Alexeni doliu a fost. Fetele tinere au încercat mari tristeţi pentru că soldaţii nu primeau niciodată permisii şi chiar dacă ar fi primit puţină lumea ştia rusa. Lucrurile s-au schimbat însă odată cu venirea trupelor autohtone.
Primii soldaţi români care au pus piciorul în unitate au fost cei din Regimentul 22- Craiova. Colonelul Ion Melcescu avea 24 de ani pe atunci. „Pe 8 august 1958, la balul de deschidere, am adus două camioane de fete în unitate. Apoi ne-am măritat cu toţii”, şi colonelul în rezervă începe să râdă zgomotos, chircindu-şi ochii albaştri sub pleoapele subţiri.
Trei escadrile a câte 12 avioane au readus bucurie pe ulitele comunei.
„De la Alexeni plecau toate avioanele pentru parada de la 23 August. Ne apucam de repetiţii în iunie şi terminam în luna lui cuptor”, povesteşte colonelul.
Deşi Ceauşescu era iubitor de parade, o singură dată a pus piciorul pe brazda alexenilor, şi atunci pentru că era ceaţă. Colonelul Melcescu şi comandorul Topor Gheorghe îşi trag priviri. Mustăcesc şi izbucnesc în hohote. „A nimerit aici din greşeală, domnule, vă spun eu”, sparge râsetele între masele tari comandorul: „A plecat în Bucureşti cu un Moskvici ruginit. S-a zguduit pe drum atât de tare tovarăşul, că a dat ordin să se facă şoseaua, iar colonelul Ghinea să primească o maşină nouă”.
40 de piloţi căzuţi la datorie
După 1965, escadrilele de avioane au fost mutate şi au fost aduse elicopterele. „Atunci, Alexeni a devenit patria elicopterelor din România”, spune mândru colonelul Melcescu. „Eu am fost primul pilot al unui elicopter făcut la Braşov, asta după ce le-am pilotat pe cele făcute de sovietici şi polonezi”, întăreşte aspru bărbatul. Are 2.600 de ore de zbor. „Am zburat cu MI1, SM2, MI4, MI8,IAR 3165 şi IAR 336H”, după care spune sec că era să moară de două ori, dar a scăpat. În schimb şi-a văzut 40 de colegi prăbuşindu-se.
Jan Vâlceanul: a căzut la marginea comunei, peste apă. Defecţiune tehnică. Bengea: a făcut un zbor de mare înălţime, a rămas fără oxigen şi a leşinat. Mironescu: a murit în timpul instrucţiei, după ce unul din rezervoare s-a perforat. Apoi, mai sunt cei care au scăpat cu viaţă, dar cu prea multe oase frânte. Se spune că, un soldat care era s-o păţească, a stat două zile închegate în cârciumă. Nimeni din unitate nu s-a încumetat să-l cheme la raport nici măcar colonelul.
La furat de pepeni şi fugărit dropii
În Alexeni, un proverb spune că nicio găină nu se sperie de avioane şi niciun pilot n-a scăpat fără o aventură. Timp să ai doar, colonelul Melcescu nu se plictiseşte să povestească despre Lenuţa pe care a furat-o din poarta casei cu elicopterul, despre degustatul pepenilor de pe dealurile Vasluiului în timpul vreunui zbor, despre fugăritul mistreţilor şi al vulpilor. Sau despre colegul de vânătoare a lui Maurer, care a venit sfârtecat de urs la unitatea militară şi a fost transportat de urgenţă la Bucureşti.
„Odată am avut un coleg care era să ajungă la tribunal din cauza unei dropii. A văzut-o din elicopter şi s-a apropiat să vadă ce-i. A fugărit-o pe câmp până a obosit. Săraca s-a ascuns în curtea unui om care i-a băgat furca-n gât. Puşcăria era să-l mănânce”.
Început şi „îngropat” de ruşi
În mijlocul unităţii, colonelul Melcescu îşi caută aminitirile printre smocurile de iarbă de pe pista părăsită. „A fost începută de ruşi şi tot de ei închisă”, zâmbeşte melancolic bărbatul. „Primul comandant al unităţii a fost unul Molnar. Un ungur mic şi al dracului. Apoi, în 2001, a fost Traşcă, Traşcă Puşkin. Ultimul comandant”, şi-şi târâie călcâiele înspre hangare.
„N-am mai fost aici demult”, îşi spune în barbă, ca pentru sine. „25 de ani am lucrat aici. Mi-e dor, cum să nu-mi fie dor”, şi apoi se întoarce ca şi cum abia atunci şi-ar fi dat seama că nu e singur: „Sunt şanse mari să se facă treabă bună aici. Alexeniului îi e dor de avioane şi elicoptere. De huruitul care făcea să tresară inimile muierilor dimineaţa şi seara. Şi să ştiţi că în Alexeni e sărăcie de când s-a închis unitatea. Sărăcie mare”.
Comandanţii
Regimentului 277 Aviaţie Vânătoare (02.1952)
Regimentului 49 Aviaţie Vânătoare (26.01.1959)
Regimentului 49 Aviaţie Vânătoare – Bombardament (27.02.1960)
Baza 49 Aviaţie Vânătoare – Bombardament
Cpt. av. Nicolae Borzea 1952 – 09.1953
Cpt. av. Iosif Adam 09.1953 – 12.1957
Mr. av. Ioan Molnar 12.1957 – 03.1960
Lt. col. av. Petre Orha 03.1960 – 1961
Mr. av. Ioan Petrinca 1961 – 10.1963
Lt. col. av. Nicolae Motoroiu 10.1963 – 10.1965
Lt. col. av. Gheorghe Moraru 10.1965 – 1970
Lt. col. av. Gheorghe Gârbaciu 1970 – 1974
Lt. col. av. Mihai Georgescu 1974 – 07.1976
Lt. col. av. Dumitru Croitoru 07.1976 – 07.1980
Mr. av. Ioan Stan 07.1980 – 1983
Mr. av. Constantin Gheorghe 1983 – 1987
Lt. col. av. Mihai Enache 1987 – 04.1990
Mr. av. Nicolae Ionaşcu 04.1990 – 10.1998
Cdor. av. Dorin Ilie 10.1998 – 12.1999
Cdor. av. Ioan Jar 12.1999 – 2000
Cdor. av. Puşchin Traşcă 2000 – 2001
Felicitari pentru reportaj, este un moment de aducere aminte si tristete in acelasi timp.
Totusi apar unele greseli in enumerarea fostilor comandanti, cel putin in perioada 1989-2001:
Cdor.av. Alexandru -1990 ?
Cdor.av. Balescu ? decedat in accident de elicopter (MI-8)
Cdor.av. Jeler Gheorghe -1998
Cdor.av. Trasca Puschin 1998-2001
Amcunocut tot ofiter
Salutare oameni buni. Am fost militar în termen la UM 01878. Detașat de la o altă unitate militară pe 03/02/1984 și m-am liberat pe 01/03/1984. L-am cunoscut personal pe Alexandru Lucian, fiindu-i furier toată armata mea, a fost un om deosebit. Am înțeles că sa prăpădit de prin ani 1995-96. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Am citit toate comentariile făcute pe marginea acestui blog care mi-a readus amintirile din perioada armatei la Alexeni dar mi-a provocat și o mare tristețe citind despre situația fostului Regiment 94 cu aeroportul lăsat in paragină cu toate dotările distruse, abandonate. Pe timpul acela unitatea avea la GAZ peste 1000 (o mie) de vite câteva mi de oi și nu știu câți cai, plus hectare întregi cu diferite culturi. Comandant la GAZ era colonel Aurel Macri, îi știu pe majoritate foștilor șefi de servicii si mii aduc aminte de foarte mulți piloți și maiștri militari, am venit în contact cu ei când făceau de servici la CA. Respect pt toți oameni ce am avut onoarea să-i întâlnesc la Alexeni.
regimentul 49 : sa traiti sunt nitoi costel sunt prezent la datorie cu ce va pot servi : am doborat 34 de avioane si 9 elicoptere , am 79 de ani si cand ma uit la imaginile cu pista cu tot cea fost blocurile cantina cn mai o tine mine se facea nunti duceam la lume in sat noi barbati la femei insarcinate le duceam lapte , fructe, faina ulei , carne , si tot ce era mai bun pentru ca iei sa fie un sat bogat si frumos mie dor de toti cei dacolo si cand ma gandesc va spun cu mana pe inima cami vine sa plang numai cand ma gandesc la asa cv cum a ajuns pista alexeni
AM CRESCUT PRINTRE EI ……. MA JUCAM IN RONDURILE CU CASUTE DIN CARTON PICTATE CU IMAGINI DIN DESENE ANIMATE …… ALEILE ERAU MATURATE SI BORDURILE VOPSITE LA CASA ARMATEI LUAM LECTII DE PIAN SI JUCAM TEATRU IAR MOS CRACIUN VENEA CU ELICOPTERUL ……… COPIII…… IACOB MIHAELA CAMELIA …. IACOB MARIANA …. ANDREI MARIANA … AMDREI MIHAELA…. ANDREESCU MADALINA ……. AMARIEI COSTEL ……. SAMPETRU DAN …. SAMPETRU CLAUDIA ……………
In anul 1981 comandantul unitatii era col. Tudose Constantin. dupa plecarea lui a fost numit Lt-col. Alexandru Lucian, apoi d-ul col. Jeler Gheorghe, etc.
Azi 14-02-2014 comemoram 25 de ani de la tragicul accident in care si-au pierdut viata mr. av Ion Mironescu, lt. maj. av. Carstea Dorobantu si mm av. Nicolae Cerveanu. Dumnezeu sa-i odihneasca.
Am fost militar în termen la UM 01878, in perioada 3 Februarie 1984 – 1 Martie 1985. Am fost detașat la Alexeni in perioada când a plecat Colonel Tudose Constantin și a venit comandant maior Alexandru Lucian. Chiar militar în termen fiind am amintiri plăcute din acea perioadă petrecută la Alexeni. Am fost furierul domnului Alexandru Lucian din Luna Martie 1984 până la liberare. Am avut onoarea să cunosc foarte multe cadre militare, toți oameni deosebiți. Dumnezeu să-i aibă în paza sa și pe cei vi și pe cei ce au trecut în neființă.
Ufff cate amintiri mi-ai trezit cu acest articol, am trait si crescut la UM-01878 Alexeni….pacat ca nu se gandeste nimeni sa faca macar un terminal cargo acolo, are toata infrastructura in dotare, saosea, cale ferata…
Un regiment de elita cu fosti camarazi superbi zace in buruieni care pe pereti sau agatat,
Pacat mare pacat caci noi romanii facem parte dintr-o tara de………
-Veni-vor alti, la treaba sa ne puna, de la cel cu barba pana la cel cu biberonul in gura.
-In istorie nu am fost in stare sa ne conducem singuri venitau turci Austrieci sau Unguri la treaba sa ne puna dupa cum spunean – de la cel cu barba la cel cu biberonul in gura.
-Melcescu fostul meu c-dt.de escadrila cu Gh.Topor la metoeo fost sg. major sa ne traiasca, ca alti cu drepturi mai mari nu au putut face regimentul sa renasca.Macar pe net ca lumea s-a schimbat sa ne adunem aminte in viata pe unde am umblat.
-Doresc celor in viata multa sanatate si tot ceea ce isi doresc….
Sp. Radio MM.Sutea
Am avut comandanti pe toti de la -Ghinea,Arghiropol,Tudose Alexandru,Jeler,si apoi am plecat la cluj dupa care regimentul s-a desfintat si a devenit sera de buruieni-rusine Romaniei ca arunca averea tarii pe cand lumea nu are ce manca-rusine-
-Fostilor colegi morti dumnezeu sa ii odihneasca,iar celor in viata ani multi sa traiasca.
MM.Sutea
Domnul Şutea, vă salut! Eu am făcut stagiul militar acolo. Parcă numele dv îmi spune ceva, parcă nu. Comandant, pe vremea mea, era Alexandru, CI era Micşa, iar şeful de stat major nu-mi amintesc numele, era un tip fascinant, pilot, desigur, şi un caracter deosebit. Apoi îl cunoşteam bine pe Jeler, deoarece mă punea să-i fac foc iarna în birou, deoarece eu eram la BF sub aripa lui Păun – un lt. de la Bucureşti. Vremuri deosebite chiar şi pentru un militar! Am rămas doar cu amintirile faine de acolo şi am plâns când am fost lăsat la vatră. Am plâns la venire căci nu ştiam ce mă aşteaptă, însă a fost foarte frumos. O unitate frumoasă, de elită aş zice. Odată cu liberarea mea s-au schimbat şi vremurile! În bine, în rău? N-aş şti. Ştiu doar că nu mai avem o ţară, nu mai avem identitate, nu mai avem onoare de oameni. Şi eu sunt de mulţi ani în Italia. Pare că mă descurc, dar nu m-am mai simţit român ca pe vremea armatei! Era… Unde sunteţi în Italia? Poate ne auzim. Nu cred să vă amintiţi de toţi soldaţii care au trecut pe acolo, dat fiindcă aţi fost maistru militar, dar ceva îmi spune că de mine vă amintiţi cu siguranţă. La BF eram eu, iar la pregătire zbor (unde se desenau schiţe de zbor ş.a.) era un neamţ (sergent) Henţ! La birourile de jos era Jeler şi încă un tip mic de statură, şi el tot pilot bătrân. Erau prieteni buni cu comandantul Alexandru. Dacă vă amintiţi, răspundeţi. Voi urmări aceste articole! Numai bine!
Criss
Si eu am facut armata in ’84 , comandantul era Lucian Alexandru si seful de stat major era Ghincea Stelian.
Amfacut si ie alexeni 84 85 comandat éra Lucian Alexandru sefdestat major Gincea Stelian
In ajun de an nou 2015 mai sant cateva ore si intram in noul an 2016 transmit de la cca.2500km din Italia tuturor celor care au trait,traiesc inca in zona Urziceni Ialomita care au muncit la Alexeni
multa sanatate ,fericire si un calduros ” La multi ani”
Salut Ioane,
Multa nostalgie trezeste in inimile celor care au avut privilegiul de a lucra chiar si un pic pe Alexeni. Nu cred ca mai exista un regiment care sa adune atita istorie-dragoste prietenii,impliniri,suferinta cu carul,etc,iar acum nostalgie cit cuprinde.Numai cind spui Alexeni vezi forfota de oameni din unitate,exuberanta,optimismul care le intilneai la tot pasul.Cit despre profesionalism -ce piloti-ce ingineri si tehnicieni ce pers. auxiliar. Cu ceva timp in urma au fost niste sperante ca la Alexeni s-ar mai face ceva.Prostii. Un nou reg. de lupta in nici un caz iar av . civila daca ar vrea sa investeasca acolo ar fi mai usor sa o ia de la zero.Infrastructuta .personal, etc. Asta ar fi ca o noua minune a lumii.Doar existenta pistei nu e suficient.
Cat despre fostii comandanti tata Ginea nu ar trebui uitat.L-am intilnit acum citiva ani la un miting aviatic f.reusit cu multi alexenari.Arghiropol il saluta era pe scaun cu Dana linga el.=Eu sint Arghiropol
-Cine?
– col.Arghiropol
A……….
Nu si-l mai amintea…
Tu ce faci?
La multi ani in noul an care a inceput!
Daca esti la munca in Italia mai stai.Aici nu prea avem cu ce sa ne mai laudam.Bafta
Am executat stagiul militar oct 1963-iunie 1965 proiectorist la Batalion la Apropiata,De regula nu ai amintiri placute din acea perioada insa cand vad atata paragina tot mi se rupe sufletul.Am fost sellectionat pentru Scoala de maistri militari – aviatie de la Medias..Am renuntat la aceasta cariera (frumoasa cred) si cred ca nu am gresit cand vad ca totul s-a dus pe apa sambetei.Multa sanatate tuturor celor care au trait o parte a vietii la aceasta unitate militara!